"În ultimii doi ani, am fost mai mult în țară, în campanie, în toate județele. Ce am vrut să spun e faptul că, la un Congres, care cred că este cel mai important for de dezbatere, cel care valorifică niște idei importante. De pe scena Congresului am crezut că este în ajutorul PSD și în concordanță cu un gest făcut de Liviu Dragnea, care a cerut iertare pentru victimele comunismului, să discutăm despre etichetele pe care tinerii din România ni le dau pe nedrept. Eu cred că, în felul ăsta, pot să îmi ajut PSD să scape de aceste etichete. Nu am avut decât 1.000 și ceva de voturi, ricum uriaș față de ce mă așteptam", a spus Mihai Sturzu.
Întrebat dacă pleacă din PSD, Sturzu a răspuns:
"Eu sunt un om de stânga și îmi doresc să avem un loc al dezbaterilor. Nu plec. Stânga trebuie modernizată".
Mihai Sturzu, privind poarta închisă a PSD, cântă hitul ,,Gașca mea" nu poate sta liniștită...
Președintele Tineretului Social-Democrat, deputatul Mihai Sturzu, nu a fost lăsat să intre, luni, în curtea sediului PSD, pentru a lua parte la prima ședință a BPN, după validarea noii structuri de conducere a partidului.
Această 'sancțiune' vine în contextul în care Sturzu declara, duminică, de la tribuna Congresului PSD, că alegerea lui Liviu Dragnea a amintit de perioada comunistă, solicitând, celor peste 4.000 de delegați prezenți, ca alegerile interne, de săptămâna trecută, să nu fie validate, pentru că a existat un singur candidat.
Însă, după ce şi-a criticat şeful, Sturzu a rămas fără funcţia de vicepreşedinte la care visa.