Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Mediaş, judeţul Sibiu, dacă a semnat pentru transferul unor acţiuni ale Portului Constanţa către Consiliul Local şi a răspuns afirmativ.
"Domnul Preşedinte Băsescu, când vorbeşte de probleme juridice, se împiedică-n şireturi, ca să spun aşa. Normal că am semnat. E foarte greşit informat domnia sa. Vreau să vă spun că transferul a 13 la sută din ceea ce deţine Ministerul Transportului, care are 60 la sută în acest moment, este operaţiunea care se face în conformitate cu regulile Uniunii Europene. Comisia Europeană este informată despre această operaţiune şi aspectele tehnice ale operaţiunii nu vor fi realizate decât în conformitate cu înţelegerea pe care o vom avea şi cu Comisia Europeană. Ce vorbeşte dânsul de infracţiuni...” , a declarat Şova.
Acesta a afirmat că, dacă la Constanţa ar fi vorba despre o ilegalitate, având în vedere că tentativa la o infracţiune se pedepseşte, ar trebui să fie "ridicaţi" toţi cei implicaţi.
"Vreau să vă spun o chestie anecdotică şi juridică. Dacă acest transfer ar reprezenta o infracţiune, având în vedere că s-a făcut anunţul public, s-a asumat politic, la Ministerul Transporturilor a semnat toată lumea, terminând cu mine, înseamnă că ne aflăm în plină tentativă. Ori tentativa la o infracţiune se pedepseşte din timpul lui Iustinian. Aşa că, dacă ar fi o tentativă, ar trebui să ne ridice de aici, de la sediu (sediul PSD Mediaş – n.r.), direct de la dumneavoastră. Nu mai aşteptăm, nu ne lasă cineva să comitem infracţiunea şi ne ridică din fază de tentativă” , a afirmat Şova.
Preşedintele Traian Băsescu spunea, joi, că "ultima aventură pe care se pregăteşte să o livreze premierul Ponta" este o hotărâre de Guvern de transfer al unui pachet de acţiuni ale Portului Constanţa către Primăria condusă de Radu Mazăre, calificând demersul drept o "o ilegalitate majoră".
El se referea la "transferul unui pachet de acţiuni către Primăria Constanţa, în aşa fel încât statul să piardă pachetul majoritar", în condiţiile în care în momentul de faţă statul deţine 60% din aceste acţiuni, Consiliul Local 20%, iar Fondul Proprietatea alte 20%.
"Prin proiectul unei Hotărâri de Guvern care este trimisă spre avizare, Victor Viorel vrea să transfere către clanul de la malul mării 13% din acţiunile statului, ceea ce înseamnă că domnul Mazăre va deţine 33% din acţiuni, Fondul Proprietatea 20%, iar statul român pierde pachetul majoritar ajungând la 47%. Acest lucru este interzis de legislaţia în vigoare", comenta şeful statului.
El spunea că Portul Constanţa este declarat de mai multe acte nomative ca fiind infrastructură strategică, iar în legislaţia care reglementează activitatea regiilor se specifică faptul că nu există transfer gratuit de acţiuni şi nu se poate pierde pachetul majoritar de 51%.
Preşedintele îi avertiza pe cei care trebuie să avizeze hotărârea că "foarte probabil vor trebui să răspundă în faţa legii".
"Ilegalitatea este majoră şi sfatul meu către cei care vor fi împunşi să semneze şi să avizeze această hotărâre este să nu o semneze. Eventual să îl lase pe Victor Viorel să o semneze singur", spunea Băsescu.