PSD consideră incorectă decizia făcută publică de socialiștii europeni în legătură cu înghețarea relațiilor cu partidul condus de Liviu Dragnea, se arată într-un comunicat dat publicității de social-democrați, care îi acuză pe liderii PES de ”rațiuni electorale”. Mai mult decât atât, partidul lui Liviu Dragnea susține că ”Cei aproape jumătate de milion de social democrați nu au nevoie de aprobare pentru a-și cunoaște valorile și identitatea politică”.
”Poziția adoptată de Partidul Socialiștilor Europeni de a considera blocate contactele cu Partidul Social Democrat este regretabilă și profund incorectă. Momentan vorbim doar de o poziție publică pentru că formal nu a fost luată nicio decizie la nivelul structurilor decizionale ale PES. Rațiunile electorale, informațiile insuficient verificate și lipsa de consultare a social democraților din România au condus la aceste discuții. Pentru a lua o decizie corectă prima regulă este să asculți toate părerile, pentru a clama nevoia de transparență este nevoie să lași poarta deschisă dialogului”, se arată în reacția PSD.
”Cei aproape jumătate de milion de membri ai Partidului Social Democrat au fost ignorați prin această poziție publică pentru că nu s-a oferit o șansă reală dialogului. La Madrid s-a decis începerea unor schimburi de opinie. Discuțiile au început, iar la nivel tehnic dialogul a fost unul constructiv, conform declarațiilor publice ale tuturor părților implicat”, mai spun social-democrații.
Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanishev, a anunțat, în cadrul reuniunii liderilor socialiști la Bruxelles, că relațiile cu PSD, partidul condus de Liviu Dragnea, sunt înghețate până la alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat postat pe site-ul PES.
”Serghei Stanishev a subliniat din nou îngrijorările continue ale PES față de respectarea statului de drept în România. El i-a informat pe șefii de guverne, comisarii europeni și liderii partidelor că până în momentul în care Guvernul României nu își clarifică angajamentul față de respectarea statului de drept și nu urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PSSD consideră înghețate relatiile cu PSD”, se arată în comunicatul socialiștilor europeni.
PES precizează că va exista o discuție oficială în luna iunie pe acest subiect, atunci urmând să se decidă dacă partidul lui Liviu Dragnea va mai face parte din familia socialiștilor europeni. Până atunci, niciun membru al PES nu va participa la evenimentele de campanie organixate de PSD în România.