Premierul a fost întrebat de jurnaliști la lansarea Sălii Polivalente din Oradea dacă confirmă declaraţiile din partea rusească potrivit cărora există mulţi mercenari români în Ucraina.
„Nu comentăm o astfel de informaţie. Nu există astfel de date. Am văzut că există şi informaţia conform căreia s-ar instrui pe teritoriul României militari ucraineni, nu încape discuţia de acest subiect”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a făcut apel la cetăţeni să aibă grijă de unde se informează, arătând că ”este o situaţie de securitate deosebit de complicată şi în acest ansamblu, există foarte multe informaţii care fac parte din domeniul dezinformării, al fake news-ului şi al propagandei.
”Avem nevoie de foarte mult discernământ când primim astfel de informaţii”, a mai spus premierul.