'Suntem preocupați de evoluțiile din ultimele zile care amintesc foarte mult de pregătirea unor acțiuni militare', a declarat Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă, acuzând Kievul de încălcarea armistițiului.
'Este ca în august anul trecut când soldații ucraineni au primit ordinul de a ataca ...Ca în ianuarie, anul acesta', a afirmat șeful diplomației ruse, insistând asupra respectării acordurilor de pace de la Minsk.
În pofida armistițiului instituit în februarie, în urma acordurilor încheiate în capitala belarusă, incidente soldate cu victime au loc frecvent în estul ucrainean, în ultima perioadă înregistrându-se o intensificare a confruntărilor.
În legătură cu această situație, ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier afirma la sfârșitul săptămânii trecute că situația este explozivă și a cerut ambelor părți să reia dialogul pentru a evita o spirală a violențelor.
Peste 6.800 de persoane au fost ucise în conflictul ce a izbucnit în aprilie 2014 după ce Rusia a anexat Crimeea. Kievul și Occidentul acuză Rusia de susținerea rebelilor din regiune, acuzații pe care Moscova le respinge categoric.