El critică de la început faptul că ordonanța a fost adoptată cu doar câteva zile înainte de noul an fiscal, fără ca sectoarele afectate să fie consultate.
"Nu e bine să schimbi regulile jocului cu câteva zile înainte, ar trebui să lași 6 luni, să se pregătească toată pentru aceste schimbări. Am zis: prorogați termenul de aplicare până în 2020, avem timp să discutăm și să promulgăm în Parlament până în 30 iunie, apoi avem timp 6 luni să se pregătească” sectoarele afectate, a spus Kelemen Hunor, marți seara, la Digi24.
„Nu putem să ne permitem o astfel de lipsă de predictibilitate în economie”, a adăugat el.
„E un ghiveci, o zacuscă, de la construcții, la taxe, la instrumente bancare, totul e amestecat. Eu cred că, cel puțin în 3-4 zone, e necesară o amendare a ordonanței de urgență, ori în Parlament, ceea ce prefer eu, ori în Guvern, inclusiv prorogarea termenului. Și poate că trebuie făcută această mișcare cât de repede se poate pe zona de bănci. Taxa de lăcomie, așa cum a intrat în limbajul uzual, trebuie redusă, la nivelul din alte țări din Europa. Nu poți să crești de 3, 4, 5, 13 ori față de ceea ce poate fi suportat de bănci, pentru că până la urmă vom plăti noi, care avem bani luați de la bănci, va plăti economia”, a spus Kelemen Hunor.