PSD are 71 de mandate în Senat, iar ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, deţine doar 12 mandate. În total, Coaliţia de guvernare are 83 de mandate, iar partidele din Opoziţie, alături de UDMR şi senatorii neafiliaţi au împreună doar 56 de voturi.
Aşadar, cel puţin teoretic, Tăriceanu nu ar trebui să aibă probleme. Totul va depinde însă de votul social-democraţilor. Până la vot însă comisia juridică a Senatului trebuie să decidă în termen de maxim 14 zile dacă acceptă sau respinge cererea DNA. Raportul întocmit de comisie va fi ulterior dezbătut şi votat în plen de către senatori.
Dosarul lui Tăriceanu are mii de pagini. Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă. Tăriceanu se apără şi spune că nu a primit niciun leu.