”Partidul Social Democrat a demonstrat în repetate rânduri că este un partid puternic, democratic și echilibrat, capabil să ia decizii mature și corecte prin unitatea membrilor săi. Am trecut prin perioade dificile în care, doar împreună, am reușit să luăm decizii bune pentru România și români, în pofida încercărilor adversarilor noștri de a pune tot felul de piedici. Suntem si vom ramane o mare familie și, ca în orice familie, soluțiile pentru orice fel de nemulțumire se discuta si se rezolvă în interior prin discuții așezate”, începe Fifor mesajul publicat joi seară pe contul său de Facebook.
Ministrul a mai precizat că are convingerea că printr-un dialog constructiv în cadrul CEx social-democrații pot găsi rezolvare pentru orice obstacol.
Scrisoarea anti-Dragnea, peste 80 de semnături
Fifor anunță că nu va fi prezent vineri la CEx, întrucât se va afla într-o vizită oficială la Washington.
”Cu toate acestea, in calitate de vicepresedinte al PSD, dar si de membru al guvernului am obligatia de a fi alaturi de premierul Viorica Dancila, de a sustine guvernarea PSD-ALDE si, desigur, nevoia de stabilitate si coerenta in tot ceea ce intreprindem ca partid care a fost investit cu increderea a milioane de romani”, a scris Fifor.
Dezvăluiri din culisele PSD. Cum va încerca Dragnea să-i șantajeze, în CEx, pe liderii din teritoriu