"Nici azi nu sunt exclus din PNL, acel Consiliu nu a mai fost convocat de Orban. Am rămas pentru că am crezut că Orban nu reprezintă vocea, că el şi camarila sunt doar un derapaj. Nu mai pot continua în PNL. PNL a pierdut din cauza lui Orban bunul cel mai de preţ pe care l-a clădit, şi anume brandul de apărător al libertătăţilor oamenilor. Azi, PNL este apărătorul abuzurilor. E poate cea mai ruşinoasă eră a PNL, cu cel mai ruşinos preşedinte", a declarat Daniel Zamfir, potrivit Mediafax.ro.
Senatorul PNL Daniel Zamfir, cunoscut ca iniţiatorul Legii darea în plată, pleacă din PNL, după ce conducerea partidului a decis, în luna martie, să propună excluderea sa în Consiliul Naţional. Zamfir l-a criticat pe Ludovic Orban şi deciziile acestuia privind partidul.
"Lucrurile pe care le traim impreuna de o buna bucata de vreme sunt pentru mine de neimaginat. V-o spun cu toată sinceritatea şi amăraciunea! Sunt membru al acestui partid de zece ani, am avut onoarea să fiu deputat în perioada 2012-2016, iar acum din 2016 senator. De la bun început am crezut şi cred în continuare că rolul parlamentarilor este să facă legi bune şi aşteptate de oameni. Aşa am gândit când am început cu legea dării în plată, aşa gândesc şi acum când am iniţiat Legile împotriva cămătăriei, legi care protejează milioane de români împotriva abuzurilor instituţiilor financiare bancare şi nebancare. Nu mică mi-a fost surprinderea când am constatat că preşedintele partidului meu ia decizia să fiu exclus din partid dacă voi continua cu aceste proiecte de lege.
Eu însă am continuat şi ele au fost votate în Senat, cu sprijinul majorităţii PSD-ALDE şi îmi doresc să fie votate cât mai repede şi în Camera Deputaţilor pentru a face dreptate milioanelor de români care sunt victimele abuzurilor sistemului bancar şi nebancar. Motivaţia excluderii mele, cum că sunt deviaţionist de la linia partidului, este, din păcate, din vremuri pe care ni le-am fi dorit demult apuse şi sunt expresia gândirii primitive a preşedintelui PNL şi a celor din jurul său", a scris Daniel Zamfir, pe Facebook, potrivit Mediafax.ro.
Acesta îl acuză pe Ludovic Orban că a dus partidul într-o direcţie greşită, care a ajuns să apere abuzurile.