"Atitudinea mea cu privire la această schimbare din interior este următoarea: nu mai interesează astăzi pe nimeni teme de răzbunare, n-au cum să-și aibă locul temele de răzbunare. Însă trebuie să facem în așa fel încât să nu se mai întâmple abuzurile care s-au întâmplat. Acesta este scopul demersului meu", a spus Daniel Dragomir.
Acesta a mai spus că a declarat în faţa Comisiei SRI a Parlamentului tot ceea ce ştia, lucruri care s-au petrecut în SRI în perioada Coldea. "Am depus documente și am făcut descrierea unor evenimente și fapte, am indicat persoane ce ar putea fi audiate, toate acestea s-ar putea constitui în probe", a completat fostul ofiţer SRI.
Întrebat de ce părere are despre ce s-a întâmplat cu Astra Asigurări, Daniel Dragomir a precizat că nu poate să dea nume de firme acoperite. "Ce am încercat eu să fac, discutând despre culoare, a fost să arăt un mecanism. Să arăt cum s-au făcut anumite lucruri din sistem. Am văzut o postare pe FB referitoare la dosarul Romprest, unde este descris un astfel de mecanism și în amănunt intervenția serviciilor de informații în interiorul unei companii private. Cum s-a ajuns la Parchet și cum au fost utilizate aceste canale și unelte pentru a determina reacția autorităților împotriva unei companii pentru o preluare ostilă a unei firme, în acel caz. Este atât de simplu și de domeniul evidenței ce s-a întâmplat la Astra Asigurări, încât se vede foarte clar această implicare a serviciilor", a afirmat fostul ofiţer SRI.
În ceea ce priveşte firma KPMG, care a fost administrator judiciar și/sau special pentru o serie de firme aflate în insolvenţă, Daniel Dragomir spune că este o chestiuni care ridică multe semne de întrebare.
"Da, într-adevăr, această chestiune ridică foarte multe semne de întrebare, dar aici cred că instituțiile statului ar trebui să-și facă datoria", a explicat acesta.
Acesta a vorbit şi despre cazul Hexi Pharma. Întrebat dacă a făcut parte dintr-o luptă a SRI cu SIE, cum s-a speculat în media, acesta a răspuns: "Eu aș vrea să cred că nu e vorba de o răfuială sau o reglare de conturi între cele două servicii, aș vrea să cred că nu e asta. Pentru că altfel ar trebui să extindem discuția mai mult. Deci pe lângă implicarea Serviciului în zona economică ar trebui să existe mai mulți actori și atunci dimensiunea dezastrului ar fi chiar foarte mare. Ceea ce pot să vă spun este că relațiile, conexiunile patronului Hexi Pharma cu Serviciul (n. red. – SRI) erau de domeniul evidenței. Vorbim aici de datele pe care le deținem: un punct de lucru al unei societăți într-o clădire a instituției (SRI) trebuie să fie aprobat de un mecanism foarte strict. Ori mie nu poate să-mi spună nimeni că n-au știut că exista o relație comercială a SRI cu acea companie, companie care este verificată la sânge ca să nu producă eventuale daune Serviciului. Și prezența sediului acelei companii într-o clădire a SRI, nu o poate nimeni tăgădui că nu s-a știut. S-a știut foarte bine ce s-a făcut acolo".
Daniel Dragomir mai cosideră că situația din SUA este similară cu cea din România: Trump se luptă, la rândul său, cu un stat paralel și cu o "clică".
"Excelența Sa dl ambasador Klemm a fost numit de o administrație politică democrată a USA. Iar una din întrebările ce trebuie puse este: politica actuală a României este stabilită de către actuala Administrație Trump sau de către alte cercuri? Eu spun că pentru moment sunt alte cercuri în special din zona Departamentului de Stat al SUA, care sunt cercuri cu oameni vechi. Situația din SUA este similară cu cea din România: Trump se luptă, la rândul său, cu un stat paralel și cu o clică. Președintele Trump realizează că în interiorul serviciilor de informații au existat interese care n-au fost ale țării, deci situația e similară cu a României. Dar eu sunt optimist și cred că lucrurile vor evolua pozitiv", a mai spus fostul ofiţer SRI.
Citeste interviul integral pe România Libera