"PNL a depus o cerere ieri (marți — n.r.). De asemenea, interesul în același sens este și al SAR, depunând și ei o cerere în dimineața aceasta (miercuri — n.r.). Cererile vor urma cursul firesc, acela pe care-l presupune procedura potrivit legii în baza căreia noi funcționăm, adică Ordonanța 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea 293/2008. Verificările CNSAS vizează două aspecte: colaborarea cu Securitatea sau apartenența la structurile ei. Asta înseamnă ofițer sau nu, colaborator sau nu, în sensul legii", a declarat purtătorul de cuvânt al CNSAS.
Cererea de la PNL poartă semnăturile Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blaga, copreședinți PNL, iar cea din partea SAR, a Alinei Mungiu Pippidi. Anca Median a adăugat că cererile au început să fie analizate de îndată ce au ajuns la CNSAS.
"Verificarea unui om vizavi de apartenența la fosta Securitate sau vizavi de colaborarea cu aceasta presupune niște pași procedurali. Identificarea dosarului, corespondența cu foștii deținători de arhivă și așa mai departe. Nu cred că o cerere care intră astăzi poate fi soluționată mâine", a explicat Median.
Ea a mai precizat că, din momentul în care s-au primit cererile privindu-l pe Marian Munteanu, CNSAS verifică dacă pe numele acestuia există sau nu documente întocmite de fosta Securitate. Purtătorul de cuvânt al CNSAS a menționat că pe numele lui Marian Munteanu nu au existat alte cereri, întrucât acesta nu avea o calitate oficială.