Conform sursei citate, în cadrul bugetului Ministerului Educaţiei vor fi operate o serie de modificări: un minus de1,8 milioane lei cheltuieli de personal (urmare a scăderii CAS) şi un plus de 1,8 milioane transferuri către universităţi, de 3 milioane lei sume necesare modernizării instalaţiilor staţiei de tratare a deşeurilor radioactive (ELI), de 3 milioane lei cheltuieli cu transportul studenţilor şi de 10 milioane lei cheltuieli de investiţii.
În acelaşi timp, însă, vor fi tăiate 50 milioane lei pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile (FEN).
Guvernul susţine că toate primăriile vor primi bani, "indiferent de culoarea politică".
"Totalul alocărilor pentru bugetele locale este de 1,167 miliarde lei. De menţionat că, începând cu anul 2010, cotele defalcate pe impozitul pe venit aferente bugetelor locale au fost diminuate de la 82% la 71,5%. Numai pentru anul 2014 această reducere se traduce printr-o reducere a veniturilor bugetelor locale cu 2,335 miliarde lei. Guvernul, prin alocarea a 1,167 miliarde lei autorităţilor locale, încearcă să compenseze jumătate din pierderea pe care bugetele locale au suferit-o în perioada Guvernului Boc", este poziţia Executivului.
Conform proiectului celei de-a doua rectificări din acest an, bugetele Ministerelor Muncii, Administraţiei Publice, Apărării, Justiţiei, de Interne şi Externe vor fi majorate, iar tăieri de fonduri din cheltuielile bugetului de stat vor fi operate la Sănătate, Agricultură, Transport, Mediu.
Alocările distribuite Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Academiei şi ministerelor Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului din bugetul de stat vor fi de asemenea reduse, de fonduri suplimentare urmând să beneficieze serviciile de informaţii, Senatul, Avocatul Poporului.
Mai multe pe Mediafax