„Este cel care a manevrat-o pe Viorica Dăncilă înainte de a pleca Liviu Dragnea. Din acest motiv, am plecat de la Guvern. Domnul Lică Voinea a dorit să mă scoată de acolo pentru că eu eram cea care stătea la ușă până să vină domnul Ică Voinea și știam cine intră, cine iese. (…) Ică Voinea a fost cel care s-a apropiat de Viorica Dăncilă și aproape că venea zilnic. La ora 8.30 era în birou la Viorica Dăncilă, înainte ca Liviu Dragnea să plece. Aproape că nu mai respira fără Ică Voinea. Pe mâna lui Ică Voinea a pierdut și guvernarea, de altfel. Pentru că el este autorul negocierilor de la Neptun, de la vila de protocol. Acolo s-au întâlnit cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu să negocieze moțiunea, atunci când Victor Ponta i-a cerut postul de comisar european. N-a vrut să cedeze doamna Dăncilă și la acele negocieri de fapt s-a tranșat guvernarea domniei sale. Deci domnul Ică Voinea a fost cel care l-a adus pe Mugur Isărescu la Viorica Dăncilă când eu încă eram acolo. De ce l-a adus? Pentru că, așa cum vă amintiți, a fost un conflict deschis între Mugur Isărescu și Liviu Dragnea pe tema aurului de la Londra. A fost un schimb de scrisori, dacă vă aduceți aminte. A fost și un comunicat de presă. Cumva, s-a pus batista pe țambal, dar lucrurile au rămas în tensiune. Deși domnul Isărescu spusese cu puțin timp înainte că nu mai dorește să mai obțină un mandat de guvernator (n.r. al Băncii Naționale a României), după ce a plecat Liviu Dragnea, domnul Isărescu a fost susținut de partidul doamnei Dăncilă, încă la conducerea partidului, să ia un alt mandat”, a declarat Anca Alexandrescu.
Citește continuarea pe realitateadebucuresti.net.