Ambasadorul Israelului a ajuns la Guvern în jurul orei 11.30 şi, potrivit unor surse oficiale, urma să aibă o întrevedere cu premierul Ponta.
Diplomatul israelian a părăsit clădirea Guvernului după aproximativ o oră şi, potrivit surselor citate, un consilier ar premierului Ponta a fost cel care a avut o discuţie cu Dan Ben-Eliezer.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că va urma "o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti".
"Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania", a spus Ponta.
Comparaţia făcută de premierul Victor Ponta între cei zece ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu şi perioada nazistă este "o greşeală politică imensă şi de neacceptat", afirma preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, deputatul Aurel Vainer.