Grupul de rap şi vedetele iconice din industria hip-hop au îndemnat alegătorii să se prezinte la urne marţi şi au sprijinit candidatura lui Clinton.
"Vreau ca fiica mea să crească şi să vadă o femeie care conduce ţara noastră, ştiind că posibilităţile ei sunt nelimitate", a declarat Beyonce pe scenă, într-un discurs emoţionant, conform Mediafax. "Şi de aceea eu sunt cu Hillary". În concert, dansatorii au fost îmbrăcaţi în albastru, o referinţă evidentă la Clinton.
"Avem treburi neterminate", a declarat Clinton publicului după concert. "Mai multe bariere de rupt si cu ajutorul vostru, o vom face o dată pentru totdeauna!" Clinton a venit pe scenă după un duet al lui Jay Z şi Beyonce.
În discursul său, Clinton l-a citat pe Jay Z, cu o declaraţie pe care rapperul a făcut-o, în timpul concertului său din 2008, în care îl susţinea pe Barack Obama.
"Şi amintiţi-vă," a spus Clinton, "Jay Z a spus în 2008 ceva memorabil ce ar trebui amintit! Rosa Parks a stat jos, atât cât să-i dea ocazia lui Martin Luther să meargă în picioarea şi Martin Luther a mers atât cât să-i ofere posibilitatea lui Barack Obama să poată alerga şi Barack Obama a fugit, astfel încât toţi copiii noştri să poată zbura"
Nimeni nu a menţionat numele Donald Trump pe scenă, dar mai mulţi interpreţi au făcut aluzii cu privire la candidatul rival. "Celălalt tip, eu nu am nici o rea voinţă ... dar nu poate fi preşedintele meu", a declarat Jay Z. "Nu poate fi preşedintele nostru. Odată ce ne dezbină şi ne slăbeşte puterile, suntem mai puternici împreună. Şi fără alte formalităţi, aş dori să vă prezentăm următorul preşedinte al Statelor Unite, doamna Hillary Clinton."
Beyonce a fost mult timp un suporter al lui Hillary Clinton. Cântăreaţa a participat la o strângere de fonduri pentru Clinton, în New York, în 2015, dar vineri seară a fost prima dată când Beyonce a susţinut un concert pentru Hillary Clinton.