Au început înscrierile pentru Eurovision…Spuneai că dacă ţi se oferă o piesă bună, te înscrii. Sunt noutăţi? Cum ar trebui să fie piesa?
Piesa trebuie să aibă tot. Să permită un show, să-ţi facă remarcată vocea, să fie catchy. Încă aştept propuneri de la compozitorii tineri. Pot fi complet necunoscuţi. Le reamintesc tuturor că, în 2006, Eduard Cârcotă, compozitorul piesei "Tornero", era complet necunoscut. Era doar un tânăr absolvent de Conservator din Focşani.
Ce îi sfătuieşti pe cei care îşi doresc, la fel ca tine, să aducă trofeul în România? Ce crezi că i-a lipsit României ca să câştige?
României i-a lipsit întotdeauna promovarea. Străinii investesc sume uriaşe în promovare. Noi am avut voci valoroase care ne-au reprezentat: Paula Seling, Nico, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel. Piesele au fost bune mai mereu. Au cam lipsit show-urile, ce-i drept... Însă prezenţa pe scenă a fost deosebită, bine gândită. Şi atunci ce ne-o fi lipsit? Eu cred că promovarea internaţională. E musai ca, înainte de marele concurs, să-ţi faci lobby în mai multe ţări. Aşa cum a avut Conchita înainte cu o lună. La toate ştirile din Europa, când se aducea vorba de Eurovision, se vorbea despre femeia cu barbă. O promovare mai bună nici că se putea. Au fost extrem de deştepţi. Din păcate, românii nu sunt încă destul de destupaţi la "lucruri dintr-astea". O să mai treacă probabil vreo 20 de ani până când vor admite şi ei că diversitatea atrage voturi. Mai ales la Eurovision.
"Suntem conduşi în viaţă de propriile gânduri"
La sfârşitul anului trecut ai pozat în diverse ipostaze… fie băiatul cu extensii, fie la epilat… lucruri care au atras şi simpatii, şi antipatii. Ai fost şi criticat… Ce te-a motivat? Chiar tu criticai artistele care apăreau dezbrăcate sau în astfel de ipostaze.
Scot un album nou, "Change", şi am căutat din răsputeri să-l fac cunoscut. Ştiam din start că numai aşa pot stârni curiozitatea oamenilor. M-am pozat în chiloţi şi... basta. Am stat o lună cu pozele în telefonul mobil gândindu-mă dacă e bine ce fac sau nu. Într-o zi... am închis ochii, le-am încărcat la mine pe Facebook şi toată lumea a explodat. După 10 zile, m-am simţit un pic aiurea şi le-am scos. A fost suficient cât s-a tot vorbit. Subiectul a fost şi la ştiri. Aproape că nu-mi venea să cred. Probabil, oamenii erau contrariaţi pentru că până acum am pozat în băiatul cuminte, studios, chiar tocilar aş zice... cu voce... şi care nu deranjează pe nimeni. Ei bine, m-am cam săturat, sincer, de imaginea asta. Eu, de fapt, nu sunt aşa. N-aş zice că sunt acum un ditamai golanul, însă sunt un tip absolut normal.
Ce părere ai despre noile teme de dezvoltare personală, că tot mai multe vedete militează pentru acest curent?
Cred cu tărie că suntem conduşi în viaţă de propriile gânduri. Creierul nostru face tot. Mintea ne joacă feste sau ne duce pe culmile gloriei. Am văzut filmul "The Secret" de cinci ori, am citit zeci de cărţi în domeniu. Cred că există telepatie, cred că Universul lucrează după nişte legi încă nedescifrate, cred că puterea gândului e magică, cred în cursurile de dezvoltare personală, chiar mă ghidez după principii promovate de aceste cursuri... Mă motivez adesea citind astfel de subiecte. De exemplu, acum cred cu tărie că am devenit mai frumuşel, chiar mai sexy, iar oamenii au început să-mi spună asta mai des. Evident, de când trag de fiare, şi se cunoaşte (de şapte luni), dar mai ales de când mi-am expus corpul şi chiloţii pe Facebook, îmi scriu o grămadă de fete fără nicio teamă de repercusiuni: "Îmi placi", "Eşti fain, am vreo şansă să ne întâlnim la o cafea?", "Ai vrea să ţi-o tragi cu mine?". Toate mesajele astea mă amuză, însă, într-un fel, îmi dau o încredere uriaşă. De fapt, tocmai acea încredere care mi-a lipsit întotdeauna. Am fost un timid de când mă ştiu. Mesajele sexy-porno pe care le primesc de-o vreme m-au vindecat de timiditate. Nu glumesc! Nu mă cred acum vreun Brad Pitt, însă, da, recunosc, mă simt mai atrăgător ca niciodată... Şi asta datorită unei banale săli de fortă... Plus că sportul în sine îţi dă o stare de bine, demonstrată de oamenii de ştiinţă (secreţia de endorfine).
"Nu trebuie să fii compozitor de renume ca să-ţi reprezinţi ţara la Eurovision. Curaj, tinerilor! Trimite-mi piese pe e-mailul meu: mihai.traistariu@gmail.com sau pe Facebook www.facebook.com/Mihai.Traistariu." - MIHAI TRĂISTARIU
"Nu pretind că sunt o persoană bisericoasă, însă am dramul meu de credinţă. Merg de Paşte să iau Lumină, fac slujba de sfeştanie când e datina." - MIHAI TRĂISTARIU