Sătmăreanca în vârstă de 18 ani a vrut să aprindă focul în sobă turnând benzină. Limbile de foc au izbucnit însă mai mult decât tânăra se aştepta, provocând un incendiu în întreaga cameră.
Fata a suferit arsuri la nivelul feţei, al mâinilor şi picioarelor, fiind preluată imediat de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul din Satu Mare, scrie presa locală.
"La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit cu două autospeciale. Pompierii au ajuns la locul intervenţiei la ora 13.29 şi au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră, cu pericol de propagare la întrega casă de locuit. Incendiul a fost lichidat la ora 14.00. Au ars: mobilierul din cameră, un frigider şi un televizor. S-au degradat: tencuiala din încăperea respectivă. Cauza incendiului: folosirea de combustibil neadecvat pentru aprinderea focului din sobă (benzină)", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, locotenent-colonelul Aurel Ulici.