Ţara Făgăraşului va fi promovată anul acesta la unui dintre cele mai importante târguri de vacanţe din Europa. Este vorba despre „Swiss International Holiday Exhibition”, eveniment ce va desfăşura în Lugano, Elveţia, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie.
Standul va costa 5.248 de franci elveţieni şi urmează a fi vizitat de aproximativ 40.000 de persoane, relatează bunaziuafagaras.info.
“Primăria Făgăraş a primit o invitaţie de participare la târgul de la Lugano”, a explicat viceprimarul Făgăraşului Cătălin Cîrje. “Am întrebat dacă nu putem promova toată Ţara Făgăraşului, aşa că, după ce am primit un răspuns afirmativ, am contactat Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului,Ţara Făgăraşului, care cuprinde toate comunele din zona noastră, în vederea încheierii unui parteneriat. Lucru care s-a şi întâmplat. Făgăraşul plăteşte 1.830 de franci elveţieni din valoarea standului, iar asociaţia achită diferenţa. La standul Făgăraşului se vor găsi pachete turistice de 3 – 4 zile în Ţara Făgăraşului, de la cazare, până la mâncare şi locuri de vizitat”, a adăugat el.
Aşadar, în această perioadă, o echipă de specialişti se ocupă de realizarea unui filmuleţ de prezentare ce va include informaţii despre evenimente culturale şi artistice locale, despre pensiunile, hotelurile şi restaurantele din zonă, dar şi despre frumuseţea naturală a locului.
În plus de asta, vor fi concepute şi pachete turistice speciale, ce urmează a le fi propuse agenţiilor de turism prezente la târg.
Potrivit sursei citate, expoziţia-târg este structurată pe patru categorii: turism de lux, culinar, zone virgine şi turism balner. Ţara Făgăraşului se încadrează în categoria zonelor virgine.