Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului;
Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas
Greco-catolice
Sf. m. Trifon
Romano-catolice
Sf. Veridiana, fc.
Sfântul Mucenic Trifon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 1 februarie.
S-a născut din părinţi creştini, într-un sat, Campsada, din provincia Frigia (veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici). A trăit în timpul împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Deciu (249-251).
În timpul vieţii sale, s-a făcut cunoscut pentru puterea dăruită de Dumnezeu de a vindeca suferinţele oamenilor şi de a alunga demonii.
Sfântul Trifon a fost prins, împreună cu alţi tineri, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de Deciu şi întemniţat la Niceea, din porunca prefectului Bitiniei, Acvilin.
Silit să aducă jertfe zeilor romani, s-a împotrivit şi a fost supus la chinuri cumplite. În timpul torturii, când era ademenit cu promisiuni de cinstire şi daruri, Sfântul Trifon le-a spus persecutorilor săi: "Nimic nu veţi spori, o, înşelătorilor, pentru că nu veţi putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare şi viu să-i întoarceţi din calea cea dreaptă şi să-i plecaţi la idolii voştri" (Vieţile Sfinţilor).
"Văzând tiranul că nu poate să urnească stâlpul cel nemişcat şi să-l întoarcă de la credinţa lui Hristos, a dat împotriva lui această poruncă: lui Trifon cel din Apamia, care s-a împotrivit poruncii împărăteşti şi nevrând să aducă jertfă zeilor, după multe chinuri ce i-am dat, să i se taie capul. Atunci îndată l-au luat ostaşii şi l-au scos la locul de tăiere. Sfântul mucenic, stând spre răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: 'Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, mai sfânt decât toţi sfinţii; Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit a săvârşi nevoinţa aceasta fără poticnire. Acum mă rog ţie, să nu se atingă de mine vicleana mână a vrăjmaşului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adâncul pierzării, ci să mă duci cu sfinţii Tăi îngeri în locaşurile cele iubite şi fă-mă moştenitor al împărăţiei Tale celei dorite. Primeşte în pace sufletul meu şi pe toţi care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, şi întru pomenirea mea Îţi vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălţimea sfinţirii Tale şi caută spre dânşii din sfânt locaşul Tău, dându-le lor îndestulate şi nestricăcioase dăruiri, că Însuţi eşti bun şi îndurat dătător în vecii vecilor'".
"Astfel rugându-se sfântul, mai înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mâinile Sale, iar cinstitul lui trup a rămas mort la pământ, pe care fraţii cei ce erau în Niceea învelindu-l cu pânze subţiri şi curate şi ungându-l cu arome voiau să-l îngroape la dânşii, pentru apărarea cetăţii lor. Dar sfântul li s-a arătat şi le-a poruncit să ducă moaştele sale în satul Campsada, unde s-a născut; şi au făcut după porunca lui".