Decizia a fost anunţată de directorul de creaţie al revistei, Cooper Hefner, nimeni altul decât fiul fondatorului Hugh Hefner. Acesta a declarat că decizia de a se renunţa la fotografiile nud a fost o greşeală.
Schimbarea începe chiar de la numărul pe luna martie, care va fi publicat sub titlul - Nuditatea este naturală.
Tirajul Playboy a atins un record de 5,6 milioane de reviste în anii 70, dar apoi a scăzut dramatic, iar anul trecut s-a situat la puţin sub 700.000. Totuşi, simbolul revistei, capul de iepure cu papion, este unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial şi aduce în continuare încasări majore companiei.