A fost unul dintre cele mai memorabile momente din istoria televiziunii, însă Dunaway a spus că nu era supărată după greşeala monumentală, scrie Mediafax.ro.
”M-am simţit foarte vinovată”, a declarat Faye Dunaway în cadrul unui interviu pentru NBC News. ”Aş fi putut face ceva, desigur. De ce nu am văzut numele Emmei Stone pe cartonaş?”
PricewaterhouseCoopers, firma care s-a ocupat de procedura votării la premiile Oscar şi de alte afaceri ale Academiei de Film, şi-a asumat responsabilitatea pentru cel mai mare eşec din istoria Oscar, dar Faye Dunaway şi colegul ei Warren Beatty, sunt cei care au apărut în imaginile filmate în acea seară.
”El a luat cartonaşul, şi apoi nu a mai spus nimic”, a declarat Dunaway, făcând referire la Warren Beatty, căuia i s-a dat un cartonaş greşit pe care era scris numele Emmei Stone. ”Apoi a făcut o pauză. Şi s-a uitat în spatele scenei”.