Opera de artă a fost realizată de Dmitri Potapov, artist din Republica Moldova, și oferă o poveste vizuală în care sunt inserate elemente ce au legătură cu educația și opera, dar și cu patrimoniul cultural al orașului.
Acest proiect reprezintă modul în care compania Construcții Erbașu dorește să readucă în comunitate cultura. Lucrarea murală a devenit rapid un punct de atracție atât pentru rezidenți, cât și pentru vizitatori, mulți trecători oprindu-se să facă fotografii și să admire lucrarea de artă stradală.
„A fost minunat să văd reacțiile pozitive ale oamenilor și să descoperim că vom aduce bucurie și inspirație zilei lor”, a spus artistul Dmitri Potapov.
„Suntem încântați să vedem impactul pozitiv pe care l-a avut această pictură murală asupra comunității și ne bucurăm că am putut schimba deja percepția asupra modului în care poate arăta un șantier pe parcursul lucrărilor”, a spus Bogdan Popescu, marketing managerul companiei Construcții Erbașu.
Proiectul a fost posibil printr-un parteneriat între compania Construcții Erbașu și Asociația buchARTest, cu sprijinul municipalității Craiova.
Asociația buchARTest lucrează în vederea regenerării urbane prin artă stradală și consideră că inițiativele de acest fel sunt esențiale pentru orașe care își doresc un nivel ridicat de bunăstare pentru locuitori.
„Suntem fericiți că am făcut parte din acest proiect și că am putut vedea cum a fost acceptat de comunitate”, a spus Ilinca Ioanițescu, managerul proiectului de artă murală.
„Arta publică are puterea de a transforma spațiile și de a conecta oamenii în moduri semnificative. Sperăm să vedem mai multe proiecte ca acesta, în viitor”, spune Livia Florea, fondatoarea Asociației buchARTest.
Pictura murală va rămâne expusă până la finalizarea proiectului de reabilitare și consolidare, oferind o sursă continuă de inspirație și bucurie pentru toți cei care trec prin zonă.