De la antrenamentele faimos de dure ale puşcaşilor marini până la săli de sport de peste tot în lume nu a fost decât un pas.
Cheia popularităţii antrenamentului cu corzi suspendate stă în faptul că în ciuda simplităţii, este un antrenament care îţi lucrează toţi muşchii. Atunci când execuţi anumite exerciţii suspendat, îţi schimbi în mod deliberat centrul de greutate.
E important şi că îţi pui la treaba muşchii "core", acei muşchi invizibili dar de bază pentru un corp sănătos, adică abdominalii, muşchii pelvisului, ai spatelui şi ai pieptului.
Atunci când te antrenezi cu corzi suspendate te poţi antrena oriunde şi poţi croi antrenamentul în funcţie de greutatea şi forma ta fizică. Să mai adaug că riscul de a te accidenta la antrenamentul cu corzi e practic zero? La treabă!