Un studiu realizat la Universitatea de Vest din Scoţia au tras concluzii relevante în privinţa buzelor unei femei şi viaţa ei sexuală. Astfel, doamnele şi domnişoarele ale căror buză superioară are o formă proeminentă şi un "V" curbat, (buze cunoscute sub numele de "arcul lui Cupidon"), au de 12 ori şanse să ajungă la orgasm prin sex.
La realizarea acestui studiu au participat 258 de femei cu vârstele cuprinse între 18 şi 35 de ani. Respondentele au fost rugate să îşi descrie formă buzelor şi obiceiurile sexuale.
95 la sută dintre femeile cu o formă bine definită a buzei superioare au spus că ajung la orgasm printr-un act sexual normal. "Doar" 60 la sută dintre doamnele cu buza superioară nu la fel de bine definită s-au putut laudă cu acelaşi lucru.
În ciuda acestor rezultate nu tocmai încurajatoare pentru cele care nu au o buza superioară nu foarte "ţuguiată", forma buzelor nu are o influenţă directă asupra abilităţii unei femei de a avea orgasm prin alte tipuri de sex.
Terapeuţii sexuali sexuali spun că e minunat dacă poţi să ajungi la orgasm printr-un act sexual, dar ceea ce contează de fapt într-o viaţă sexuală fericită sunt încrederea, deschiderea şi comunicarea.