Analizând biochimia grăsimii, șeful studiului, fizicianul Ruben Meerman, a descoperit că 84 la sută din atomii ei sunt eliminați sub formă de CO2 și că restul de 16 la sută se pierde sub formă lichidă, informează postul local ABC, citat de EFE.
Deși formula grăsimii, cunoscută din 1960, este un amestec de carbon, hidrogen și oxigen, nimeni nu a studiat ce se întâmplă cu atomii de grăsime atunci când sunt arși în timpul exercițiilor fizice.
După patru luni de cercetări, Meerman și colegul său Andrew Brown, de la Universitatea New South Wales, au aflat răspunsul cu ajutorul unui articol științific publicat în 1949.
Atomii de oxigen sunt împărțiți între bioxidul de carbon și apă în proporție de 2 la 1, ceea ce înseamnă că la fiecare patru atomi de oxigen expirați, doi sunt eliminați prin fluidele corporale ca transpirația, lacrimile sau urina.
Potrivit lui Meerman și Brown, la fiecare kilogram de grăsime pierdută sau oxidată, corpul are nevoie de cantități suplimentare de oxigen.