Consumul anual de cafea în România este încă scăzut față de multe țări din lume, de numai 2,3 kilograme pe cap de locuitor (conform datelor Organizației Internaționale a Cafelei), față de 7,96 kg în Austria sau 6,95 kg în Germania. Și în estul Europei consumul este mai mare decât la noi în țară, în Polonia acesta fiind de 3,19 kg pe cap de locuitor, iar în Bulgaria de 2,9 kg.
'Deși nu este un produs de lux, în România încă se mai aplică acciza la produsele de cafea, care, alături de creșterea la nivel global a prețului cafelei ca materie primă, sau de evaziunea fiscală asociată acestui produs, pot fi factori care contribuie la menținerea consumului de cafea pe cap de locuitor la o cotă atât de redusă față de celelalte țări din Uniunea Europeană și din lume', explică reprezentanții ARC.
În opinia lui Marius Meleșteu, președintele Asociației Române a Cafelei, o eliminarea accizei la produsele din cafea ar fi benefică, deoarece va duce la creșterea pe termen mediu a veniturilor la bugetul de stat și la reducerea semnificativă a contrabandei.
'O ceașcă bună de cafea trebuie să fie accesibilă fiecărui român. De aceea ne-am propus să ne aducem direct contribuția pentru ca și în România consumul de cafea să atingă în următorii ani nivelul din celelalte țări ale UE. ARC consideră benefică o măsură menită a elimina acciza la produsele din cafea, ceea ce va genera pe termen mediu venituri suplimentare la bugetul de stat, reducerea masivă a contrabandei, precum și creșterea accesibilității consumatorului român la acest produs alimentar', a afirmat Marius Meleșteu.
Conform ARC, în ultimii 50 de ani a existat o creștere constantă în producția mondială de cafea, intercalată cu scăderi periodice. Consumul mondial de cafea a crescut cu o rată medie anuală de 1,9% în ultimii 50 de ani, de la 57,9 milioane de saci în 1964 la 142 milioane de saci în 2012. Această creștere s-a accentuat din 1990 la 2,1% și la 2,4% din 2000. Piețele tradiționale importatoare, cum ar fi Japonia, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au reprezentat istoric cea mai mare parte a cererii de cafea la nivel mondial.
Cafeaua a început să fie consumată în secolului al XV-lea în Arabia. Comercianții venețieni au adus cafeaua în Europa în secolul XVII.
Cafeaua se cultivă pe o rază de 1.000 de mile în jurul Ecuatorului, de la Tropicul Cancerului, în nord, până la Tropicul Capricornului, în sud. Arborele de cafea crește în peste 50 de țări din întreaga lume, iar cafeaua este cea mai vândută marfă din lume, după petrol. Principalele țări furnizoare de cafea sunt Brazilia, Columbia și Vietnam.
Înființată în martie 2001, Asociația Română a Cafelei promovează interesele comerciale și economice ale industriei cafelei.