Săptămâna postului magic: Diete constituite doar dintr-un aliment (foarte sănătos)
Metoda: Câteva zile la rând, mănânci doar acel aliment (varză, supă, grapefruit), grup de alimente (legume crude și fructe) sau tip de alimente (suc).
Promisiunea: Vei slăbi rapid, demarând un plan de hrănire sănătoasă pe termen lung; îți vei reseta metabolismul; te vei curăța de toxine, grăsime și alte lucruri rele care te stăpânesc.
Problema: Când mănânci doar un singur fel de mâncare, riști să pierzi proteinele, grăsimile, fibrele și alte vitamine și nutrienți esențiale,din celelalte produse.
Riscurile: După câteva zile, corpul tău înfometat poate pierde masă musculară. Asta îți poate da peste cap metabolismul , iar viitoarele calorii (cele pe care le vei consuma după post) vor deveni mai greu de ars. Consumând cantități mari de produse care compun această dietă -legume, fructe- se poate ajunge la balonări inconfortabile. Mai mult, ce părăsește corpul tău nu sunt toxinele (acesta elimină excesiv nutrienți, dar și substanțe chimicale) ci reziduurile unui sistem gastrointestinal care nu mai funcționează așa cum ar trebui, plin cu apă, carbohidrați simpli și fructoză, și lipsit de orice materie solidă.
Mai mult, spune Lisa Sasson, nutriționist și profesor în nutriție la Universitatea din New York, pentru cei care deja au o relație instabilă cu mâncarea, acest post conduce, de obicei, la gânduri obsesive. Dacă chiar vrei să te detoxifici, Sasson sugerează să mănânci mai multe cereale și mâncăruri bogate în fibre, care vor acționa ca un scrub natural pentru curățarea intestinelor.).