Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost luat din nou drept ţintă, luni, la Salonul Internaţional al Restauraţiei şi domeniului Hotelier (SIRHA), la Lyon, unde un ou fost aruncat în direcţia sa, care a sărit, fără să se spargă, de pe umărul şefului statului.
Tânărul care a aruncat oul a fost reţinut şi evacuat de către forţele de ordne, relatează publicația Lyon Mag.
Actuellement en déplacement à Lyon, Emmanuel Macron a été victime d\"un jet d\"oeuf. Le jeune homme a été interpellé par le service d\"ordre. (Lyon Mag) pic.twitter.com/PWCOvnP22B
— Nassim (@nassimkyy) September 27, 2021
În imaginile publicate pe reţele de socializare, se poate observa cum oul sare de pe umărul preşedintelui francez, fără să se spargă.
,,Dacă are să-mi spună ceva, să vină”, a precizat şeful statului francez, în urma incidentului.
Aceasta nu este prima oară când Macron este victima unor astfel de scene. În 2017, pe când era candidat la preşedinţie, într-o vizită la Salonul Agriculturii, s-a aruncat cu un ou în el, care i s-a spart pe cap.
În iunie, locatarul Palatului Élysée a fost pălmuit, într-o vizită la Tain, în Drôme. Făptașul a fost condamnat, ulterior, la patru luni de închisoare cu executare.