UE a trecut la punerea în aplicare a unei rezoluții adoptate la începutul lunii martie de Consiliul de Securitate al ONU, ca răspuns la testul nuclear de pe 6 ianuarie și tirul cu rachetă de pe 7 februarie efectuate de regimul de la Phenian, precum și la introducerea unor "măsuri financiare suplimentare" împotriva băncilor nord-coreene, potrivit unui comunicat dat publicității de Consiliul UE, care îi reprezintă pe cei 28 de membri, citat de Agerpres.
Decizia va intra în vigoare vineri odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE, care și-a prelungit "lista neagră" pe 4 martie adăugând 16 persoane și 12 societăți, private de vize europene și cu interdicția de a călători în Uniune.
UE a introdus sancțiuni din decembrie 2006 împotriva regimului de la Phenian, iar acestea au fost extinse și înăsprite în mai multe rânduri, ultima dată pe 22 martie 2013 prin punerea în practică a unei rezoluții a Consiliului de Securitate.
Testul nuclear din 6 ianaurie — al patrulea din 2006 — și tirul cu rachetă din 7 februarie, încălcând mai multe rezoluții ale ONU, "constituie o gravă amenințare la adresa păcii internaționale și a securității din regiune și dincolo de aceasta", a subliniat șefa diplomației europene, Federica Mogherini.
Rezoluția ONU 2270 din 2 martie, prezentată de SUA, a fost adoptată în unanimitate, inclusiv de China, singurul aliat al Phenianului. Pentru prima dată, țările membre ale ONU trebuie să inspecteze toate mărfurile de proveniență și cu destinația Coreea de Nord. De asemenea, ele au obligația de a le interzice navelor suspectate că transportă încărcături ilegale spre Coreea de Nord să facă escală în porturile lor. Nu în ultimul rând, rezoluția a impus noi restricții exporturilor nord-coreene, pentru a limita capacitatea regimului de a-și finanța programele militare.