Decizia, care a fost aprobată de o largă majoritate a statelor membre ale organizației reunite într-o adunare generală în capitala spaniolă, intră în vigoare cu efect imediat, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMT.
Anticipând o posibilă suspendare, Rusia a anunțat ea însăși miercuri dimineață, în deschiderea dezbaterilor adunării generale, că se retrage din Organizaţia Mondială a Turismului, care reunește 159 de state membre.
Potrivit unei persoane care a participat la adunare, reprezentantul rus la OMT a părăsit apoi reuniunea și nu a mai asistat la vot.
Agenția ONU însărcinată cu promovarea turismului în lume anunțase încă de la începutul lui martie că vrea să suspende Rusia din rândurile sale, din cauza invaziei militare lansate în Ucraina.