"Liderul de la Kremlin a ținut să sublinieze că rezultatele votului exprimat de cetățenii Republicii Moldova este o confirmare că aceștia susțin mesajul și politica promovate de Igor Dodon, privind edificarea unei stabilități social-economice în țara lor, dar și prioritățile sale echilibrate în politica externă a țării. Președintele Rusiei s-a arătat dispus pentru un dialog constructiv și colaborare activă la nivel bilateral, pentru dezvoltarea relațiilor moldo-ruse în conformitate cu prevederile Acordului de prietenie și colaborare, de la semnarea căruia se fac a 15 ani", se arată în comunicatul de pe pagina kremlin.ru, potrivit Agerpres.
De altfel, Dodon a spus în campania electorală că prima sa vizită va fi la Moscova, dacă devine președintele Republicii Moldova, informează EFE.
"Suntem obligați să restabilim o legătură strategică cu Federația Rusă", a afirmat Dodon după aflarea rezultatelor alegerilor în care a învins-o pe candidata PAS Maia Sandu.
Dodon a mai afirmat în campania electorală că va convoca un referendum cu privire la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană semnat de Republica Moldova în 2014 și că va susține o alianță strategică cu Rusia.