UPDATE 00.00 - Ucraina revendică noi câștiguri pe frontul de sud, în timp ce Rusia intensifică atacurile în nord-est
Forțele ucrainene fac progrese pe front în regiunea Zaporojie din sudul țării, în timp ce trupele rusești au intensificat atacurile în zone din jurul orașului asediat Kupiansk, pe frontul din est, relatează CNN citând informații difuzate duminică de armata ucraineană.
UPDATE 23.00 - Zelenski spune că septembrie va fi o lună intensă pe plan diplomatic
Ucraina se pregăteşte de un septembrie „productiv”, anunţă preşedintele Volodimir Zelenski, în contextul în care urmează să aibă loc mai multe evenimente internaţionale, iar Kievul „aşteaptă decizii” cu privire la pachetele de ajutor pentru apărare, scrie CNN.
„Pregătim participarea Ucrainei la evenimente internaționale, inclusiv la Adunarea Generală a ONU. Următorul summit (de la Kiev) al primelor doamne și domni este o modalitate de a consolida puterea soft a Ucrainei. Securitatea alimentară globală este, de asemenea, o prioritate constantă”, a enumerat Zelenski într-o postare pe Telegram.
„Lumea liberă are nevoie de și mai multă putere pentru a se apăra. Împreună avem acest potențial și îl vom demonstra”, a adăugat Zelenski. „În septembrie va fi şi mai multă unitate”, a asigurat el.
UPDATE 22.00 - Ucraina plânge moartea pilotului „Juice”, una dintre figurile eroice ale războiului
Trei piloți ucraineni și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre două avioane L-39 în timpul unui zbor de antrenament. Unul dintre poliții morți este căpitanul Andriy Pilshchykov, cel al cărui indicativ „Juice” a devenit celebru în timpul războiului și care a fost un avocat puternic pentru Ucraina în problema primirii avioanelor F-16 din partea țărilor occidentale.
UPDATE 20.00 - Rusia confirmă atacul cu rachete asupra Kievului
Ministerul rus al Apărării a confirmat că forțele Moscovei au efectuat un atac cu rachete asupra Kievului în cursul nopții, susținând că a distrus ținte de pe un aerodrom de la periferia capitalei ucrainene.
UPDATE 17.00 - Rusia a concentrat peste 100.000 de soldați în direcția Kupiansk-Lyman a frontului, a declarat duminică ofițerul de presă al Grupării Forțelor din Est, Illia Evlash.
Aceste trupe și-au intensificat în mod semnificativ ritmul de bombardamente împotriva pozițiilor ucrainene, potrivit lui Yevlash. El a precizat că există 45.000 de soldați care atacă în mod special spre Kupiansk și 48.000 spre Lyman. (Kyiv Independent)
UPDATE 16.00 - O sursă ucraineană a indicat că forțele rusești au redistribuit lateral elemente ale unei formațiuni relativ de elită din zona Kreminna (regiunea Lugansk) în zona Robotyne (vestul regiunii Zaporojie), notează Institutul pentru Studiul Războiului.
„Un ofițer ucrainean a raportat sâmbătă că forțele ruse au transferat elemente ale Diviziei 76 de Asalt Aerian (VDV) în zona Robotyne din zona Kreminna.
Această redistribuire laterală suplimentară, dacă este adevărată, susține și mai mult evaluarea ISW conform căreia lipsa unor rezerve operaționale considerabile ar forța comandamentul rus să efectueze alte redistribuiri laterale și să ia decizii cu privire la sectoarele frontului cărora să le acorde prioritate”, notează sursa citată.
UPDATE 14:00 - Moartea lui Prigojin, confirmată cu ADN
Moartea şefului grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin a fost confirmată duminică, în urma unor analize genetice ale cadavrelor găsite după prăbuşirea unui avion miercuri, anunţă autorităţile ruse, relatează BBC News, citată de News.ro.
UPDATE 12:40 - Fragmente de rachete rusești au rănit civili și au avariat locuințe
Fragmente de rachete rusești doborâte au rănit două persoane și au avariat 10 locuințe private din regiunea Kiev, a anunțat administrația regiunii în urma atacului de azi-noapte. Nu au avut lovituri directe de rachete rusești, potrivit Kyiv Independent.
UPDATE 12:00 - Forțele ucrainene au obținut noi cîștiguri semnificative
„Forțele ucrainene au obținut noi câștiguri semnificative din punct de vedere tactic în vestul regiunii Zaporizhia, iar mai multe surse ucrainene și ruse au raportat că forțele ucrainene avansează prin ceea ce surse ucrainene și americane au sugerat că ar putea fi cea mai dificilă serie de poziții defensive rusești”, notează Institutul pentru Studiul Războiului.
UPDATE 7:45 - Prigojin în rol de Baba Vanga
Un clip de 40 de secunde dintr-un interviu mai vechi în care liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin declara că ar prefera să fie ucis decât să îşi mintă ţara şi menţiona un avion care se dezintegrează pe cer, a dezlănţuit duminică un val de teorii pe internet despre presupusa sa moarte, informează Reuters.
UPDATE 7:00 Kievul și Moscova au pierderi comparabile cu cele din Primul Război Mondial
Numărul soldaților uciși sau răniți a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În fiecare conflict, supraestimarea pierderilor cauzate inamicului și minimizarea pierderilor proprii este o măsură clasică. Actualul conflict nu face excepție de la regulă: nu se pune problema de a furniza adversarului informații sensibile și nici de a demoraliza populația, relatează Le Monde citat de Rador.
Mai exact, Rusia ar avea 120.000 de morți (din 300.000 de victime) și Ucraina 70.000 de morți (din 200.000). Numărul victimelor a crescut brusc începând de iarna trecută, în timpul bătăliei de la Bahmut. Sute de soldați au fost uciși sau răniți în fiecare zi timp de câteva săptămâni, potrivit acestor oficiali americani. În timp ce rușii au suferit multe victime, ucrainenii au plătit și ei un preț mare încercând să dețină fiecare centimetru de teritoriu înainte de a pierde controlul orașului, în luna mai.
UPDATE 1:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, într-un nou discurs, că Ucraina trebuie să parcurgă toate etapele necesare pentru ca F-16 “să apară pe cerul” său. “Acest lucru va aduce mai aproape revenirea aviaţiei civile pe cerul ucrainean, deoarece va aduce victoria mai aproape şi va oferi Ucrainei mai multă securitate”, a precizat Zelenski.
„De 30 de ani, în ultima sâmbătă din august, personalul aeronautic ucrainean, atât militar, cât şi civil, îşi sărbătoreşte ziua profesională. Piloţi, ingineri, toţi cei care lucrează în industria aviaţiei, în producţia de aeronave, în transportul aerian. Există multe lucruri pentru care să fim recunoscători. Şi eu sunt recunoscător. Suntem cu toţii recunoscători”, a spus Volodimir Zelenski, relatează News.ro.