UPDATE 21:05 - Trump dorește un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre "forțele de menținere a păcii"
Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre forțele de menținere a păcii, declarație făcută în cursul întrevederii cu premierul britanic Keir Starmer, care caută obținerea unor garanții de securitate pentru o pace durabilă în Ucraina, relatează AFP.
"Cred că suntem foarte avansați în ceea ce privește acordul, dar încă nu am ajuns la o înțelegere. De aceea nu-mi place să vorbesc despre menținerea păcii atât timp cât nu am încheiat un acord pentru ca lucrurile să avanseze", a spus președintele SUA, adăugând că nu dorește "să-i aducă ghinion".
UPDATE 19:00 - Apropierea periculoasă dintre Trump și Putin lasă Europa descoperită în fața amenințării nucleare rusești
Apelul viitorului cancelar german Friedrich Merz de a reflecta asupra unei descurajări nucleare europene riscă să se lovească de autonomia de decizie revendicată de Franţa în acest domeniu şi ridică şi întrebarea credibilităţii unei umbrele nucleare franco-britanice, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În contextul apropierii spectaculoase a lui Donald Trump de Rusia, Merz consideră necesar ca Europa să se pregătească de "cel mai grav scenariu", ca NATO să fie lipsită de garanţia de securitate americană, inclusiv nucleară.
UPDATE 14:23 - Rusia nu face un pas în spate și nu negociază returnarea teritoriilor pe care le-a ocupat în Ucraina. „Sunt înscrise în constituția țării noastre”.
Kremlinul a insistat joi, 27 februarie, asupra faptului că anexarea revendicată de Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le ocupă „nu e negociabilă”, în condițiile în care eforturile se înmulțesc în culise în vederea începerii discuțiilor unui acord de pace în Ucraina.
UPDATE 14:00 - Rusia se așteaptă ca discuțiile de joi dintre diplomații ruși și americani de la Istanbul să fie primele dintr-o serie de întâlniri care vor apropia cele două țări de rezolvarea problemelor din relația lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zaharova.
Ea a declarat presei că scopul discuțiilor din Turcia este de a elimina „iritanții” din relația bilaterală.
„Ne așteptăm ca întâlnirea de astăzi să fie prima dintr-o serie de astfel de consultări între experți care ne vor apropia de depășirea dezacordurilor apărute cu partea americană, consolidând măsurile de construirii a încrederii”, a spus ea.
UPDATE 13:00 - Forțele ruse au recucerit așezarea Nikolsky din regiunea Kursk, a anunțat joi Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit agențiilor ruse de știri.
UPDATE 12:00 - Washingtonul a amânat cu o lună punerea în aplicare a sancțiunilor împotriva celei mai mari companii de petrol și gaze din Serbia (NIS), controlată de compania rusă Gazprom, a anunțat joi președintele sârb Aleksandar Vucic.
NIS (Oil Industry of Serbia) este singurul furnizor de gaze din Serbia și acționar majoritar al rețelei de conducte care transportă gazele către gospodării și industrie în această țară.
Compania a fost pusă pe o listă de companii vizate de sancțiuni americane majore contra sectorul energetic rus în ianuarie, chiar în momentul în care fostul președinte Joe Biden părăsea funcția.
UPDATE 9:30 - Zelenski l-a demis pe comandantul forţelor comune, pe care îl numise cu numai câteva luni înainte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis miercuri pe comandantul trupelor comune ale Forţelor Armate ale Ucrainei, Andrii Hnatov, acesta fiind numit într-o altă funcţie, relatează Reuters.
Hnatov, numit în funcţia sa actuală în iunie anul trecut, a fost demis printr-un decret prezidenţial.
„Un localnic a fost ucis când o dronă a aruncat un dispozitiv exploziv pe o mașină” în orașul Gravoron, a scris pe Telegram guvernatorul regional Vyacheslav Gladkov.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că a doborât peste noapte un total de 19 drone în întreaga țară și deasupra Crimeei, inclusiv trei în regiunea Belgorod.
UPDATE 7:10 - Phenianul a trimis trupe suplimentare în Rusia şi a desfăşurat din nou soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk, a declarat joi pentru AFP un responsabil al agenţiei de spionaj sud-coreene.
"Armata nord-coreeană, după o acalmie de aproximativ o lună, a fost redesfăşurată pe linia frontului în regiunea Kursk (...) şi unele desfăşurări suplimentare de trupe par să fi avut loc", a declarat această sursă, fără a avansa un număr.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanții de securitate, în cadrul unui plan de soluționare a conflictului cu Rusia, și a transmis Kievului că \"poate să uite\" de aderarea la NATO, notează AFP.
El a confirmat mai devreme că Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, unde vor semna un acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene.
La rândul său, Zelenski a spus la o conferință de presă că-l va întreba direct pe Trump dacă Statele Unite vor continua ajutorul militar pentru Ucraina și a sugerat că va aborda cu liderul de la Casa Albă chestiunea garanțiilor de securitate, dar va accepta ca această chestiune să fie soluționată într-o fază ulterioară a negocierilor.