Primul tren cu imigranţi provenind din Austria a ajuns sâmbătă, 5 septembrie, la Munchen, în Germania. La bordul se aflau 167 de persoane, relatează Mediafax, citând Associated Press (AP)
Trenul a sosit în capitala Bavariei la ora locală 10:25 – 11:25, ora României.
Imigranţii fac parte dintr-un grup mai mare, care a fost adus cu autobuzul din Ungaria la frontiera cu Austria.
Un purtător de cuvânt al poliţiei federale, Simon Hegewald, a declarat pentru AP, că un tren special închiriat în acest scop, de la Salzburg, în Austria, cu câteva sute de persoane la bord, era aşteptat să ajungă la Munchen către prânz.