El afirmă că Papa Francisc i-ar fi spus la o întâlnire că Dumnezeu l-a făcut astfel şi îl iubeşte aşa cum este. Potrivit bărbatului, Suveranul Pontif i-a cerut victimei să înveţe, la rândul său, să se iubească, fără a mai fi afectat de părerile celor din jur.
Capul Bisericii Catolice l-ar fi îndemnat să nu mai vadă orientarea sa sexuală ca pe o povară. Vaticanul nu a comentat în niciun fel dezvăluirile chilianului. Biserica Catolică spune că orice relaţie intimă în afara căsniciei este păcat. Cu toate astea, Papa a mai spus că nu poate judeca un credincios doar pentru orientarea sa sexuală.