Romii din oraşul ucrainean Slaviansk, jefuiţi şi agresaţi de separatişti proruşi Separatişti proruşi din oraşul ucrainean Slaviansk atacă şi jefuiesc romi, indiferent de vârsta şi sexul acestora, a anunţat sâmbătă dimineaţa agenţia oficială Ukrinform.
Cutremur cu magnitudinea de 6,9 în largul statului Papua Noua Guinee Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 s-a produs sâmbătă în largul coastelor statului Papua Noua Guinee, fără a declanşa o alertă de tsunami, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.
AVIONUL DISPĂRUT: Următoarele două zile sunt vitale pentru operațiunile de căutare Ministrul malaezian al transporturilor Hishammudin Hussein a declarat vineri că următoarele două zile sunt vitale pentru operațiunile de căutare a epavei avionului companiei Malaysia Airlines dispărut la 8 martie, în timp ce efectua zborul MH370 între Kuala Lumpur și Beijing, relatează agenția Xinhua.
Rusia consideră "INACCEPTABILE" ameninţările Statelor Unite cu noi sancţiuni Rusia nu poate fi singura parte responsabilă de aplicarea acordului privind stabilizarea situaţiei din Ucraina, consideră Preşedinţia rusă, considerând "inacceptabile" ameninţările Statelor Unite cu noi sancţiuni, relatează AFP.
Putin: Gabriel Garcia Marquez a fost un prieten apropiat al Rusiei Președintele rus Vladimir Putin i-a adus vineri un omagiu scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez, care a încetat din viață în ajun, afirmând că acesta a fost "un prieten apropiat al Rusiei", transmite AFP.
O navă militară franceză staţionată în Cipru ar urma să ajungă în Marea Neagră O navă militară franceză care urma să ajungă în Marea Neagră este staţionată în Cipru, în timp ce distrugătorul american Donald Cook şi nava franceză de recunoaştere Dupuy de Lôme au părăsit Portul Constanţa.
CRIMEEA va trece complet la RUBLA rusească Crimeea va trece complet la rubla rusească, în două-trei săptămâni, a declarat vineri "premierul" regiunii, Serghei Aksionov, citat de Itar Tass.
Kievul promite autonomie pentru regiunile proruse şi statut special pentru limba rusă Guvernul proeuropean de la Kiev promite o amplă descentralizare şi un "statut special" pentru limba rusă, în scopul detensionării situaţiei din estul Ucrainei, informează AFP.
CUTREMUR PUTERNIC în Mexic Un seism cu magnitudinea de moment de 7,5 a avut loc vineri în sud-vestul Mexicului, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Secretarul american al Apărării: NATO ar putea accelera instalarea elementelor antirachetă în Europa Alianţa Nord-Atlantică ar putea accelera instalarea elementelor antibalistice în Europa, în contextul tensiunilor cu Rusia, afirmă secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, citat de National Journal.
Ziarişti britanici care voiau să "cumpere" bebeluşi din Bulgaria, prinşi în flagrant de o jurnalistă Doi ziarişti de investigaţie de la Sunday Times care au încercat, sub acoperire, să "cumpere" un copil în Bulgaria au ajuns "victimele" unei jurnaliste sub acoperire de la postul bulgar Nova, care a postat o înregistrare video cu demersurile pe YouTube, relatează The Guardian în ediţia electronică.
UE îndeamnă Israelul să anuleze unele măsuri antipalestiniene Uniunea Europeană a îndemnat Israelul să revină asupra deciziilor recente luate împotriva palestinienilor, în contextul impasului negocierilor de pace, informează AFP.
Metoda inedită prin care guvernul italian vrea să reducă cheltuielile Guvernul italian a vândut pe eBay 52 de maşini Alfa Romeo, Lancia şi Audi aparţinând Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării, măsură care are un caracter mai mult simbolic în cadrul unui plan de reducere a cheltuielilor statului cu 5-7 miliarde de euro, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Chişinăul aşteaptă un răspuns "foarte clar" al Rusiei la cererea privind independenţa Transnistriei Guvernul R. Moldova încă aşteaptă o reacţie "foarte clară" din partea Rusiei la recenta solicitare a regimului separatist de la Tiraspol în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene, a declarat ministrul de Externe Natalia Gherman, într-un interviu pentru Radio Free Europe.
Anunțul incredibil făcut de Iran Iranul nu are nicio intenţie să agreseze alte ţări, dar se va apăra de orice atac, a declarat vineri, la Teheran, preşedintele Hassan Rohani, într-un discurs rostit cu ocazia unei parade militare, a anunţat televiziunea de stat, relatează AFP.
Rusia va reînarma Insulele Kurile, pe care le prezintă ca pe un "avanpost" în Pacific Rusia a anunţat vineri că va pune în aplicare, până în 2016, un plan de reînarmare a Insulelor Kurile, reclamate de către Japonia, în contextul în care tensiunile internaţionale provocate de criza ucraineană au ocolit, până în prezent, regiunea Pacific, relatează AFP.
Anunț uluitor în privința AVIONULUI DISPĂRUT Căutările avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut misterios la 8 martie, ar urma să fie unele dintre cele mai scumpe din istoria aviaţiei, consideră unii experţi, în condiţiile în care operaţiunile ar putea continua o perioadă îndelungată, relatează AFP.
Căpitanul feribotului scufundat în Coreea de Sud a fost arestat Justiţia sud-coreeană a emis, vineri, mandate pentru arestarea căpitanului şi altor doi membri ai echipajului feribotului scufundat în largul Coreei de Sud, informează AFP.
Zece poliţişti de frontieră unguri, arestaţi pentru luare de mită Zece ofiţeri din cadrul poliţiei ungureşti de frontieră au fost arestaţi şi audiaţi, ei fiind suspectaţi de luare mită de la şoferi de camioane care intră pe teritoriul Ungariei din România, a anunţat vineri procuratura, relatează MTI.
Patru români, condamnaţi pentru furt din buzunare Un grup de patru hoţi de buzunare români au profitat de neatenţia mulţimii de fani adunaţi la premiera unui film, la Londra, pentru a-l vedea pe Leonardo Di Caprio şi alte vedete de la Hollywood jucând în rolurile unor hoţi de pe Wall Street, furând telefoane mobile, relatează Daily Mail online.
Separatiştii proruşi din estul Ucrainei resping acordul de la Geneva Separatiştii proruşi din Doneţk au anunţat vineri că nu vor evacua instituţiile guvernamentale ocupate, într-un gest de sfidare faţă de autorităţile de la Kiev şi care riscă să ameninţe acordul internaţional de la Geneva în vederea soluţionării crizei din Ucraina, relatează BBC News online.
Haruki Murakami a publicat o nouă antologie de nuvele O nouă antologie de nuvele scrise de romancierul japonez Haruki Murakami a fost lansată vineri în Japonia, într-un prim tiraj de 300.000 de exemplare, fiind vorba de prima sa lucrare aparținând acestui gen literar din ultimii nouă ani, relatează AFP, potrivit AGERPRES.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ a murit. Doliu naţional de trei zile în Columbia GABRIEL GARCIA MARQUEZ. Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a decretat doliu naţional de trei zile în memoria scriitorului GABRIEL GARCIA MARQUEZ. , laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, decedat joi, în reşedinţa sa din Ciudad de Mexico, la vârsta de 87 de ani, informează AFP.
AVIONUL DISPĂRUT. VESTE incredibilă despre zborul MH370 AVIONUL DISPĂRUT. Robotul submarin mobilizat pentru căutarea epavei avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines în largul Australiei s-a scufundat vineri pentru a cincea oară, dincolo de adâncimea recomandată de fabricanţi, dar nu a găsit nimic, relatează AFP.
Londra şi Washingtonul pregătesc noi sancţiuni împotriva Moscovei Premierul britanic David Cameron a acceptat joi să colaboreze cu preşedintele american Barack Obama cu privire la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Moscovei şi a promis să ofere 1,2 milioane de euro pentru misiunea de supraveghere a OSCE în Ucraina.
Au murit în urma unei avalanşe produse în Everest Avalanşa care s-a produs vineri dimineaţa pe muntele Everest a provocat moartea a nouă ghizi nepalezi, alţi cinci fiind salvaţi, potrivit unui nou bilanţ anunţat de un oficial din cadrul Ministerului Turismului din Nepal, relatează AFP.
Putin îl acuză pe secretarul general al NATO că a înregistrat în secret o conversaţie privată Preşedintele rus Vladimir Putin l-a acuzat joi pe secretarul general al NATO că a înregistrat în secret, iar după aceea a difuzat în presă, una dintre conversaţiile lor private, în perioada în care Anders Fogh Rasmussen era premier al Danemarcei, relatează AFP.
John Kerry: SUA, UE şi Ucraina nu au abandonat Crimeea Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina nu au abandonat Crimeea, regiune anexată de Rusia, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva.
Financial Times: Putin, marele propagandist al Rusiei Vladimir Putin utilizează simbolismul din perioada sovietică, provocând temeri cu privire la instituţiile democratice ale ţării, iar după anexarea Crimeei naţionalismul a devenit o componentă puternică a acestor mutaţii la nivelul sistemului politic, comentează Financial Times în ediţia electronică.
Acord Rusia-UE-SUA pentru UCRAINA Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, anunţă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.