Ministrul japonez de Externe Fumio Kishida, a cărui ţară s-a aliniat poziţiei occidentalilor, condamnând politica Moscovei în Ucraina, a anunţat joi că va amâna o vizită în Rusia. De asemenea, Statele Unite au considerat necesară reafirmarea, la începutul lunii, a susţinerii militare a Japoniei.
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri adoptarea unui plan detaliat de construire a unor infrastructuri militare pe Insulele Kurile de Sud, revendicate de Japonia după ce acestea au fost anexate de către fosta Uniune Sovietică în 1945.
"Până în 2016, toate infrastructurile principale, şi există peste 150, vor fi construite", a declarat comandantul Regiunii Militare Est, generalul Serghei Surovikin, citat de agenţii ruse.
"Deciziile de construire a unor colonii militare pe insulele Iturup şi Kunashir au fost validate", a adăugat el.
Generalul a anunţat că o dezvoltare a infrastructurilor militare pe Insula Sahalin, în aceeaşi regiune, este, de asemenea, prevăzută până în 2020.
"Alegerea regiunii este conştientă. Conducerea ţării şi armatei pune accentul asupra dezvoltării Extremului Orient şi în special asupra Sahalinului şi Kurilelor - avanposturile orientale ale Rusiei", a declarat generalul.
Anunţul Rusiei, în 2011, cu privire la un plan de reînarmare a Kurilelor a provocat furia Japoniei.
Diferendul teritorial, care vizează patru insule, împiedică, de peste 65 de ani, semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.