ONU: Peste 2.400 de irakieni au fost uciși în luna iunie în Irak Cel puțin 2.417 de irakieni au fost uciși și 2.287 au fost răniți în "acte de violență și terorism" în luna iunie în Irak, cel mai mare număr de victime în rândul civililor de anul acesta, a informat marți Organizația Națiunilor Unite (ONU), relatează Reuters și DPA.
Turcinov: Forțele ucrainene au reluat operațiunea "antiteroristă" din estul țării Operațiunea "antiteroristă" împotriva rebelilor proruși din estul Ucrainei a fost reluată marți dimineață, a anunțat președintele Parlamentului de la Kiev, Olexandr Turcinov, relatează AFP.
Forțele ucrainene au reluat operațiunea "antiteroristă" din estul țării Operațiunea 'antiteroristă' împotriva rebelilor proruși din estul Ucrainei a fost reluată marți dimineață, a anunțat președintele Parlamentului de la Kiev, Olexandr Turcinov, relatează AFP.
MAE condamnă ferm asasinarea celor trei adolescenți israelieni Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi asasinarea celor trei adolescenți israelieni și transmite condoleanțe și compasiune familiilor îndoliate, precum și solidaritatea față de întregul popor israelian, informează un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES.
Luni au început lucrările de restaurare la Fontana di Trevi din Roma Luni au început oficial lucrările de renovare la Fontana di Trevi, odată cu inaugurarea unei pasarele care le va permite turiștilor să asiste la ceea ce se întâmplă de după un panou de plexiglas, au anunțat primarul și conducerea grupului Fendi, care finanțează șantierul.
NICOLAS SARKOZY, REŢINUT pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ NICOLAS SARKOZY. Fostul preşedinte francez NICOLAS SARKOZY a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, o măsură fără precedent împotriva unui fost şef al statului francez, a declarat o sursă judiciară.
Oscar Pistorius nu suferea de nicio afecţiune psihologică atunci când şi-a ucis iubita Oscar Pistorius nu suferea de nicio afecţiune psihologică atunci când şi-a ucis iubita, susţin experţii. După ce l-au evaluat pe celebrul sportiv timp de o lună, aceştia au declarat în faţa instanţei din Africa de Sud că Pistorius era în deplinătatea facultăţilor mintale în noaptea în care a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp.
GATA de o INTERVENŢIE MILITARĂ. Israelul promite "distrugerea" mişcării Hamas Guvernul israelian promite "distrugerea" mişcării islamiste Hamas, căreia îi atribuie asasinarea celor trei adolescenţi israelieni găsiţi morţi în Cisiordania, relatează AFP.
Adolescenţii israelieni dispăruţi, găsiţi morţi. Israelul ar putea lansa o ofensivă militară în Gaza Cei trei adolescenţi israelieni dispăruţi în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiţi morţi, anunţă surse oficiale israeliene citate de site-ul Ynetnews.
Bulgarii stau la cozi interminabile la bănci pentru a-și retrage banii Bulgarii au stat şi azi la coadă pentru a-şi retrage banii din bancă. Teama că-şi vor pierde agoniseala nu s-a domolit nici după asigurările autorităţilor de la Sofia, nici după ce Comisia Europeană a anunţat că pune la dispoziţia băncilor, afectate de atacurile speculative din ultima perioadă, o linie de credit de 1,7 miliarde de euro.
România, ţintă a insurgenţilor islamişti care au "instaurat" un califat în Irak şi Siria Jihadiştii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), angajaţi în lupte în Siria şi Irak, au anunţat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu aproape un secol, relatează AFP. O hartă care a circulat intens pe reţelele de socializare arată intenţia sialmiştilor de a se extinde în întreg Orientul Mijlociu, în Africa şi Asia, dar şi Europa, inclusiv România.
Kievul şi Moscova susţin un armistiţiu bilateral în estul Ucrainei Ucraina şi Rusia vor coopera pentru aplicarea unui armistiţiu bilateral în regiunile estice ucrainene, anunţă Preşedinţia Franţei, citată de AFP.
Bărbat declarat bolnav psihic pentru că nu crede în Dumnezeu Un bărbat din Nigeria, în vârstă de 29 de ani, a fost internat cu forţa într-un spital de boli mintale din statul Kano, după ce a spus că nu crede în divinitatea supremă, susţin reprezentanţii unei asociaţii umaniste din ţara africană. Potrivit activiştilor International Humanist and Ethical Union (IHEU), citaţi de bbc.com, tânărului i-au fost administrate medicamente fără voia sa, de către propria familie, în ciuda faptului că un medic îl declarase sănătos, scrie Yahoo News.
ELICOPTER cu 14 persoane la bord, PRĂBUŞIT Un elicopter de transport de tip Mi-8 s-a prăbuşit luni în Extremul Orient rus, cu 14 persoane la bord, dintre care 11 erau pompieri şi trei membri ai echipajului, iar autorităţile locale au anunţat că accidentul nu s-a soldat cu victime, relatează AFP.
Trei răniţi, în explozia unei BOMBE în apropierea palatului prezidenţial din Cairo O bombă a explodat, luni dimineaţa, în apropierea palatului prezidenţial din Cairo şi a rănit trei măturători, potrivit unor oficiali din cadrul poliţiei, la împlinirea unui an de la manifestaţiile uriaşe împotriva fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată, relatează AFP.
Zeci de mii de manifestanţi la Istanbul pentru drepturile homosexalilor şi ÎMPOTRIVA lui Erdogan Câteva zeci de mii de persoane au participat duminică, la Istanbul, la un Gay Pride cu accente politice, după un an de la mişcarea de revoltă faţă de premierul islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
Coreea de Nord propune Coreei de Sud o încetare a insultelor şi tirurilor Coreea de Nord a propus luni Seulului o "suspendare" a schimbului de injurii şi de acţiuni militare ostile în apropierea frontierei maritime, în Marea Galbenă, începând din această săptămână, relatează AFP.
Traficul feroviar din Belgia, aproape oprit din cauza unei GREVE Perturbări puternice au început duminică seara în reţeaua feroviară din Belgia, la nivel naţional, şi erau prevăzute luni şi la nivelul traficului internaţional asigurat de Thalys şi Eurostar, din cauza unei greve de 24 de ore declanşate de un sindicat din sectorul feroviar, relatează AFP.
UCRAINA. Un jurnalist de la televiziunea publică rusă a fost ucis în estul Ucrainei Un jurnalist de la primul canal al televiziunii publice ruse a fost ucis prin împuşcare în estul Ucrainei, o regiune devastată de o insurecţie separatistă prorusă, a anunţat luni angajatorul acestuia, Pervîi Kanal, relatează AFP.
OBAMA avertizează: jihadiştii europeni pot pătrunde FĂRĂ VIZE pe teritoriul SUA Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a avertizat că europeni care adoptă cauza jihadului în Siria şi Irak pot călători cu ajutorul paşaportului pe care-l deţin fără vize în Statele Unite.
Parlamentul Bulgariei va fi DIZOLVAT la 6 august. Alegeri ANTICIPATE în octombrie Parlamentul Bulgariei va fi dizolvat la 6 august, iar data alegerilor legislative anticipate a fost stabilită pentru 5 octombrie, a declarat duminică seara preşedintele Rosen Plevneliev, după mai bine de patru ore de consultări cu liderii partidelor politice, informează Reuters şi ITAR-TASS.
Uniunea Europeană FĂRĂ Marea Britanie, un SCENARIU DE COŞMAR Germania va face tot ce îi stă în putinţă pentru a menţine Marea Britanie în cadrul Uniunii Europene, a asigurat duminică ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, într-un interviu pentru Financial Times, preluat de Reuters.
Doi turişti americani urmează să fie judecaţi în Coreea de Nord pentru "acţiuni ostile" Doi turişti americani arestaţi în aprilie în Coreea de Nord urmează să fie judecaţi pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv "comiterea unor acţiuni ostile", a anunţat luni agenţia nord-coreeană KCNA.
PROTESTE MASIVE la KIEV Mii de oameni s-au adunat in Piata Independentei din Kiev duminica, pentru a protesta fata de decizia presedintelui Petro Porosenko de a prelungi perioada de incetare a focului.
CRIZĂ în IRAK. Jihadiștii anunță instaurarea unui califat Jihadiştii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), angajaţi în lupte în Siria şi Irak, au anunţat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu un secol, relatează AFP.
VLADIMIR PUTIN, amenințat cu moartea de un deputat ucrainean Un deputat in Rada Suprema din Ucraina, fost ministru al Apararii, a declarat recent, in timpul unei emisiuni de mare audienta la TV, ca Vladimir Putin ar fi ucis daca ar indrazni sa vina la Kiev si, probabil, cei care ar face-o ar fi indreptati.
Anunțul CUMPLIT făcut de DAVID CAMERON în privința României Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, României, Bulgariei şi Poloniei transmiţându-le că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei, potrivit Mail on Sunday.
Numărul românilor homeless s-a triplat la Londra Un deputat conservator britanic cere Guvernului de la Londra să ia măsuri împotriva imigranţilor români fără adăpost, al căror număr s-ar fi triplat, conform Daily Mail, de la eliminarea restricţiilor, la 1 ianuarie 2014.
Prinţul Harry a reparat televizorul unei familii chiliene pentru ca aceasta să poată urmări CM Prinţul Harry a reparat televizorul unei familii cu ocazia vizitei sale în Chile exact la timp pentru ca membrii acesteia să poată viziona un meci de fotbal de la Cupa Mondială din Brazilia, informează dailymail.co.uk.
CUTREMUR URIAȘ în America de Sud Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,0 a avut loc duminică în Oceanul Atlantic, în sudul Americii Latine, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).