Într-o înregistrare audio publicată pe un site, SIIL, care se va numi acum "Stat islamic", l-a desemnat pe şeful său Abu Bakr Al-Baghdadi drept "calif" şi "lider al musulmanilor de pretutindeni".
Acest califat urmează să fie impus în regiunile aflate sub controlul jihadiştilor în Siria şi Irak, unde ei au reuşit că ocupe mai multe teritorii.
"În cursul unei reuniuni, Shura (consiliul) Statului islamic a decis să anunţe instaurarea unui califat islamic şi să desemneze un calif pentru Statul musulmanilor. Jihadistul Al-Baghdadi a fost desemnat drept calif al musulmanilor", a anunţat, potrivit acestei înregistrări, Abu Mohammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL.
Al-Baghdadi "a acceptat această desemnare şi a devenit astfel calif al musulmanilor de pretutindeni", a adăugat el.
Cuvintele "Irak" şi "Levant" au fost suprimate pe sigla SIIL, al cărui nume oficial a devenit acum "Stat islamic", a adăugat al-Adnani.
El a apreciat că acest califat "era dorit de către toţi musulmanii".