Articolele din categoria EXTERN:

Chiril Gaburici, noul premier de la Chișinău: Republica Moldova are un singur viitor - cel european
Chiril Gaburici, noul premier de la Chișinău: Republica Moldova are un singur viitor - cel european
Noul premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a declarat, într-un interviu pentru HotNews.ro, că țara sa "are un singur viitor, cel european", și că respinge ideea potrivit căreia susținerea comuniștilor, pentru coaliția minoritară de guvernare, va mina parcursul european al Moldovei. Legat de negocierile eșuate, cu cel de-al treilea partid pro-european, Partidul Liberal, Chiril Gaburici a susținut că "a fost decizia lor", pe care o respectă. În ceea ce privește relația cu România, Chiril Gaburici a afirmat că Republica Moldova a avut şi are nevoie "de acest suport prietenesc" în drumul său spre Uniunea Europeană. 
Reuters: Imprevizibilul Putin își calculează cu harta în față următoarea mișcare în Ucraina
Reuters: Imprevizibilul Putin își calculează cu harta în față următoarea mișcare în Ucraina
După anexarea Crimeii și preluarea practic sub control a celor două provincii separatiste proruse din estul Ucrainei, pentru președintele rus Vladimir Putin harta Rusiei și a 'vecinătății apropiate' arată mai frumos față de acum un an, dar, dincolo de puterea sa de decizie asupra viitorului Ucrainei, el este văzut în Europa și în Statele Unite drept o amenințare la adresa întregii ordini mondiale, mai ales că liderul de la Kremlin s-a declarat deschis împotriva actualei lumi unipolare dominate de SUA, se arată într-o analiză publicată luni de agenția Reuters.