"Toate acestea sunt rezultatul tentativelor de a conduce mersul lumii, pentru a reacționa peste tot și pentru a-și folosi forța militară de o manieră unilaterală, cu scopul de a-și servi propriile interese. Toate astea au aruncat Orientul Mijlociu și Africa de Nord în instabilitate și haos și, într-o mai mare măsură, a creat terenul propice pentru dezvoltarea extremiștilor", a declarat Lavrov, în fața celor 15 membri ai Consiliului.
Serghei Lavrov, care nu a numit explicit Statele Unite, s-a mulțumit să facă referiri deschise la adresa politicii externe americane, în cadrul unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU, dedicat păcii și securității în lume. Totodată, ministrul rus a citat campania de lovituri aeriene internaționale asupra Siriei, condusă de SUA, invazia americană din Irak, în 2003, sau intervenția militară din 2011 din Libia, ca fiind tot atâtea exemple de "încălcări ale principiilor fundamentale ale ONU".