//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria EXTERN:
Președintele bulgar, Rosen Plevneliev, a declarat, vineri, că România este pe drumul corect, în condițiile în care era, acum doi ani, în criză instituțională. Șeful statului bulgar a inclus România și Polonia în rândul țărilor care au realizat progrese, în dezvoltarea lor, datorită implementării normelor Uniunii Europene, potrivit Ziare.com.
Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat, vineri, că Statele Unite au o abordare 'distructivă' în relația cu Rusia, avertizând că Moscova va avea, "în caz de necesitate, reacții dureroase", relateaza Associated Press, citat de Mediafax. Riabkov a atras atentia ca Rusia ar putea adopta măsuri simetrice, dacă Statele Unite vor impune noi sancțiuni, informează HotNews.ro.
Transnistria cere ajutor economic Rusiei și Ucrainei, în contextul crizei economice cu care se confruntă republica separatistă, din estul Republicii Moldova. Totodată, Tiraspolul a trimis o cerere părților participante, la discuțiile cu privire la situația din Transnistria, componente ale formatului "5+2" (Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, precum și observatorii americani și europeni), solicitând "măsuri urgente pentru deblocarea activității economice străine" din această regiune, informează Itar Tass, citat de Ziare.com.