Prințul William, vizită istorică în China, în decurs de o generație Președintele chinez Xi Jinping l-a primit luni, la Beijing, pe Prințul William al Marii Britanii, în cadrul primei vizite oficiale efectuate în China de către un membru al familiei regale britanice în decurs de o generație, relatează DPA și AFP
Presa rusă, sub șocul asasinării lui Boris Nemțov La o zi după marșul în memoria lui Boris Nemțov, care a reunit zeci de mii de persoane duminică la Moscova, presa rusă se afla luni sub șocul morții opozantului și fostului vicepremier rus, asasinat vineri seara în apropiere de Kremlin, relatează AFP.
Coreea de Nord a lansat două rachete noaptea trecută Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Japoniei, a anunţat luni un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, ca ripostă faţă de exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, relatează CNN.
Ilaşcu, despre asasinatul din Moscova: Pe Nemţov l-a omorât regimul. Putin bagă frica în populaţie În noaptea de vineri spre sâmbătă, principalul opozant al lui Vladimir Putin, Boris Nemţov, a fost asasinat pe străzile Moscovei. Opiniile privind autorii morali ai atentatului sunt împărţite, însă specialiştii înclină să creadă că a fost la comanda lui Putin, fiind o acţiune de înfricoşare a poporului rus.
Estonia: Coaliția de centru stânga la putere câștigă alegerile parlamentare - rezultate parțiale Coaliția de centru stânga aflată la putere în Estonia s-a clasat primul loc în alegerile parlamentare, după numărarea a jumătate din buletinele de vot, în dauna partidului prorus Centru, potrivit rezultatelor parțiale publicate duminică seară pe site-ul Comisiei electorale, notează AFP.
Se retrage cel mai iubit preşedinte din lume. E mai sărac decât un om de la ţară Președintele Uruguayului, considerat cel mai popular şef de stat din lume, a ajuns la capătul mandatului său de cinci ani. Este singurul preşedinte care trăiește în condiții extrem de modeste, greu de imaginat pentru un om cu funcția sa.
Veste şoc despre jihadiştii din Egipt Armata egipteană a anunțat că a ucis cel puțin 172 de jihadiști în operațiuni comune cu poliția întreprinse în februarie în Peninsula Sinai, teatrul a numeroase atentate împotriva forțelor de ordine, relatează duminică AFP.
Adolescente din UK au aşteptat 18 ore autobuzul pentru a ajunge la ISIS O înregistrare realizată de camerele de supraveghere din Istanbul a surprins o etapă din parcursul celor trei adolescente britanice care au fugit din ţară pentru a se alătura Statului Islamic (ISIS), potrivit Paginadepolitica.ro.
Boris Nemţov a dezvăluit planul secret al lui Putin Politicianul Boris Nemtov, cunoscutul opozant al lui Vladimir Putin, asasinat in noaptea de vineri spre sambata in Moscova, il descria pe liderul de la Kremlin, intr-unul dintre ultimele interviuri acordate, drept "paranoic", afirmand ca acesta se pregateste de razboi.
SUA pun presiune pe Moscova, legat de asasinarea lui Boris Nemţov Statele Unite ale Americii (SUA) vor o anchetă ''credibilă'' în legătură cu circumstanțele și eventualii comanditari ai asasinării opozantului rus Boris Nemțov, a declarat duminică secretarul de stat american, John Kerry, relatează Agerpres.
Vin ruşii în România? Ce spune însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti Insarcinatul de Afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dean Thompson, nu crede ca se poate pune problema ca rusii sa incerce sa faca in Romania, Transnistria sau in Republica Moldova ceea ce s-a intamplat in Crimeea sau Ucraina.
UPDATE Fotomodelul care îl însoţea pe Boris Nemţov, plasată în arest la domiciliu Fotomodelul ucrainian Anna Duritskaya, care îl însoţea pe Boris Nemţov la momentul asasinării acestuia, a fost dată dispărutăde diplomaţia ucrainiana de la Moscova. Update: Anna Duritskaya se află plasată în arest la domiciliu, spun surse judiciare ruse.
Noi tensiuni între Rusia şi Ucraina. Deputat ucrainian, reţinut la Moscova Un deputat ucrainian a fost reţinut azi de autorităţile ruse în timpul marşului de la Moscova, transmite Realitatea TV.
Marele Gari Kasparov îl acuză pe Putin de asasinarea lui Boris Nemţov Gari Kasparov, unul dintre cei mai mari jucatori de sah din istorie si aliat al lui Boris Nemtov in opozitia rusa, il acuza pe presedintele rus Vladimir Putin ca s-ar afla in spatele asasinarii lui Nemtov, scrie Hotnews.ro.
Acuzație dură în cazul asasinării lui Boris Nemțov. Cine ar fi vinovatul Gari Kasparov, unul dintre cei mai mari jucatori de sah din istorie si aliat al lui Boris Nemtov in opozitia rusa, il acuza pe presedintele rus Vladimir Putin ca s-ar afla in spatele asasinarii lui Nemtov, scrie Business Insider.
Cine sunt cei mai proşti şoferi din Europa Se pare că italienii sunt cei mai neatenţi şoferi în trafic sau cel mai impulsivi, potrivit unui studiu care a acoperit mai multe ţări din UE.
Cum arată criminalul lui Boris Nemţov şi ce recompensă s-a pus pe capul lui Autoritatile rusesti au reusit sa realizeze o schita a criminalului lui Boris Nemtov, liderul opozitiei impuscat mortal in noaptea de vineri spre sambata.
Ţara din UE care face atât de mulţi bani din gunoi, încât îl importă de la mii de kilometri Suedia a reuşit un lucru care părea aproape imposibil: statul de 9,5 milioane de locuitori a rămas fără gunoi.
Fiica lui Saddam Hussein şochează o lume întreagă. Cu ce se ocupă "micul Saddam" Susținătoare a mișcării islamiste ISIS, Raghad Hussein duce o viață extravagantă. Are mai multe operații estetice și urmărește tendințele modei.
Un analist de la Kiev, despre planurile lui Putin:Va ataca o ţară NATO. Ucraina nu îi mai e de folos Pentru ca Vladimir Putin isi doreste sa fie recunoscut drept liderul unei superputeri si sa dezbine Occidentul, si pentru ca nu isi poate atinge aceste obiective decat prin agresiune, e foarte probabil ca presedintele rus sa atace o tara NATO in urmatoarea perioada, este de parere Vitali Portnikov, analist ucrainean.
Maşinile a cinci români, incendiate în Italia. Reacţie dură a MAE Maşinile a cinci români au fost incendiate în Italia, existând suspiciuni că incidentul de la Roma a avut un caracter xenofob.
70.000 de ruși la mitingul din centrul Moscovei în memoria lui Boris Nemțov Peste 70.000 de ruși au participat duminică după-amiază la un marș la Moscova pentru a-i aduce un omagiu lui Boris Nemțov, opozant și fost vicepremier, asasinat vineri în apropiere de Kremlin, a indicat unul dintre organizatorii manifestației, relatează AFP.
Avertismentul dur al Rusiei pentru NATO și România Stabilirea unor baze de apărare antirachetă în Polonia și România poate afecta serios securitatea militară și Moscova va evalua independent cum dezvoltarea capacității militare a NATO în Est afectează preocupările de securitate ale Rusiei, a declarat trimisul Moscovei la Alianța Nord-Atlantică, Aleksandr Grușko, relatează sâmbătă agenția rusă Sputnik.
Descoperire terifiantă sub un magazin din Paris - sute de schelete umane. Ce s-a întâmplat Arheologii au facut o descoperire uimitoare sub fundatia unui magazin din Paris. Acestia au gasit peste 200 de schelete despre care se crede ca sunt ale unor oameni care au murit de ciuma.
UNICEF, despre o situaţie disperată: "Sute de copii, răpiţi la mijlocul lunii februarie" UNICEF se teme că "sute de copii" au fost răpiți la mijlocul lunii februarie în nord-estul Sudanului de Sud, considerând responsabilă pentru aceste răpiri o miliție proguvernamentală, se arată într-un comunicat al organizației, relatează duminică AFP.
Avertisment dur al ruşilor, în legătură cu bazele de apărare antirachetă din România şi Polonia Stabilirea unor baze de apărare antirachetă în Polonia și România poate afecta serios securitatea militară și Moscova va evalua independent cum dezvoltarea capacității militare a NATO în Est afectează preocupările de securitate ale Rusiei, a declarat trimisul Moscovei la Alianța Nord-Atlantică, Aleksandr Grușko, relatează sâmbătă agenția rusă Sputnik.
Video Primele imagini cu asasinarea opozantului lui Putin, Boris Nemţov. Crima, surprinsă de camere Primele imagini care surprind momentul uciderii opozantului rus Boris Nemtov au aparut sambata pe internet. Boris Nemtov a fost impuscat mortal in centrul Moscovei in noaptea de vineri spre sambata, in timp ce se plimba alaturi de o tanara pe Marele pod de piatra (Bolshoy Kamenny), aflat in apropierea Kremlinului.
Noi dezvăluiri despre Jihadi John, călăul Statul Islamic:a urmat o terapie pentru gestionarea furiei Noi detalii ies la iveala despre Mohammed Emwazi, cunoscut pana zilele trecute drept "John jihadistul", calaul Statului Islamic.
Boris Nemţov, asasinat. Lunga listă a opozanţilor lui Vladimir Putin cu morţi suspecte Lista opozantilor rusi morti ai Kremlinului se lungeste dupa asasinarea, vineri noapte, a fostului vicepremier Boris Nemtov. Iata cateva dintre numele importante de pe aceasta lista:
Poroşenko, dezvăluiri despre uciderea lui Boris Nemţov Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat sâmbătă că politicianul de opoziție a fost ucis pentru că intenționa să facă publice dovezi privind implicarea Rusiei în conflictul separatist din Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.