''SUA au lovit un vehicul, ucigând mai mulți militanți ai Al-Qaida. Rezultatele acestei lovituri sunt încă în curs de evaluare'', a indicat un purtător de cuvânt, Matthew Allen, conform Mediafax.
Operațiunea s-a desfășurat ''în nord-vestul Siriei'', conform unui oficial militar american.
Publicația The Washington Post a relatat că acțiunea a avut loc marți seară.
Forțele americane au bombardat deja duminică, în provincia Idlib (nord-vestul Siriei), o tabără de antrenament a Frontului Al-Nosra, aripa siriană a Al-Qaida, ucigându-l pe purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Firas al-Souri.
Acțiunile armatei americane contra Frontului Al-Nosra nu au fost numeroase de la începutul campaniei internaționale conduse de SUA în Siria și care vizează mai ales pozițiile grupării jihadiste Stat Islamic.