Votul masiv în favoarea Alternativei pentru Germania (AfD) în fosta Republică Democrată Germană (RDG) nu surprinde, ci este rezultatul unui amalgam complex de factori istorici, economici și psihologici care au influențat estul Germaniei după reunificare. În esență, est-germanii se simt neglijați, iar AfD știe cum să valorifice această frustrare.
1. Trauma reunificării și sentimentul de cetățeni de rang inferior
După căderea Zidului Berlinului, mulți est-germani au avut speranța că vor deveni parte a „miracolului economic” al Germaniei de Vest. Totuși, anii ’90 au adus o dezindustrializare severă, șomaj masiv și un exod considerabil al tinerilor spre vest. Numeroase orașe mici și sate din fosta RDG au suferit o depopulare drastică. Muncitorii est-germani au asistat la dispariția locurilor lor de muncă peste noapte, iar marile companii vest-germane au preluat rapid controlul asupra economiei estice. Aceasta a dus la un sentiment profund de umilință și marginalizare, care persistă și în prezent.
Deși Germania de Est a beneficiat de sute de miliarde de euro în investiții, diferențele economice dintre est și vest continuă să existe. Salariile rămân mai mici, iar percepția generală este că „vestul decide, estul execută”. Pentru mulți, AfD simbolizează o revoltă împotriva establishment-ului occidental.
2. Nostalgie și aversiunea față de elitele vestice
Mulți est-germani, mai ales cei în vârstă, privesc înapoi spre RDG nu cu ură, ci cu nostalgie pentru Est. Da, era dictatură, dar avea și un sistem social care garanta locuri de muncă, locuințe și un sentiment de comunitate. Când un politician vest-german le spune că ar trebui să fie recunoscători pentru reunificare, pentru unii asta sună a aroganță.
AfD știe să speculeze această nemulțumire, prezentându-se ca „singurul partid care apără interesele esticilor”. De fapt, AfD are rezultate mult mai bune în Est decât în Vest – un indiciu clar că nu e doar un val extremist general, ci un simptom al unei fracturi adânci în societatea germană.
3. Scepticism față de migrație și multiculturalism
Spre deosebire de Germania de Vest, unde există o istorie lungă a migrației (inclusiv turcii veniți în anii ’60), Germania de Est a fost aproape omogenă etnic până în anii 2000. Oamenii de aici nu au fost obișnuiți să trăiască într-o societate multiculturală, iar sosirea refugiaților sirieni în 2015 a fost percepută ca un șoc.
AfD a exploatat această temere, alimentând o narațiune anti-migrație extrem de agresivă, sugerând că elitele de la Berlin „sacrifică siguranța germanilor pentru binele străinilor”, scrie puterea.ro. Propaganda lor a prins mai ales în est, unde realitatea economică dificilă face ca orice competiție pentru resurse (locuri de muncă, locuințe, ajutoare sociale) să fie percepută cu ostilitate.
4. Ostilitatea față de UE și „imperialismul” Berlinului
În fosta RDG, UE este privită cu mai mult scepticism decât în vest, mai ales pentru că mulți consideră că reglementările de la Bruxelles favorizează marile economii și corporatismul occidental. Mai mult, pentru est-germani, există o resentimentă profundă față de guvernul de la Berlin, perceput ca fiind prea preocupat de ajutarea altora (Ucraina, refugiații, Grecia) și prea puțin interesat de problemele Germaniei de Est.
AfD și-a adaptat mesajul la această nemulțumire, pozând în „singurul partid suveranist”, care vrea „o Germanie pentru germani”, fără influența Bruxelles-ului sau a politicilor globaliste.
5. De ce AfD și nu stânga radicală (Die Linke)?
Interesant este că, în trecut, estul Germaniei vota masiv cu Die Linke (partidul de stânga radicală, moștenitorul Partidului Comunist din RDG). Dar Die Linke s-a dizolvat în conflicte interne și a devenit tot mai preocupată de teme progresiste (feminism, LGBT, ecologie), neglijând complet votantul muncitor, alb, tradiționalist. Acest electorat a migrat spre AfD, care le oferă ceea ce Die Linke a pierdut: un discurs populist anti-elite, anti-occidental, anti-migrație.
