În această imagine, Luna este la aproximativ 390.000 km de planeta noastră. Distanţa dintre Pământ şi satelitul său variază între 356.410 şi 406.740 km. În noaptea de luni (1 ianuarie) spre marţi (2 ianuarie), Luna a trecut la "doar" 356.564 km de Pământ, ceea ce a dat naştere la prima "super-Lună" din 2018.
În momentul în care a fost făcută această fotografie, sonda Osiris-Rex se situa la 5 milioane de kilometri de Pământ şi nu era perfect perpendiculară pe axa Pământ-Lună, explică Le Figaro. Acest lucru dă impresia că Luna este puţin mai aproape şi puţin mai mică, deoarece este uşor în fundal, scrie cotidianul. Acesta nu este prima fotografie în care Pământul şi Luna apar împreună. În 1977, sonda Voyager 1 a realizat un astfel de clişeu când se afla la mai mult de 11 milioane de kilometri de Pământ. Atunci a fost prima dată când o navă spaţială a făcut o astfel de fotografie.
Alte astfel de imagini au mai fost captate de sonda americană Galileo în 1992, de sonda europeană Mars Express în 2003, de sonda americană Messenger în 2010 şi de sonda chineză Chang'e 5 în 2014. Sonda OsiriX-REx are obiectivul este a preleva de la suprafaţa asteroidului Bennu mostre şi a le aduce înapoi pe Terra. Este o manevră extrem de rară, care nu a mai fost realizată decât o singură dată (cu mai mult sau mai puţin succes) de către sonda japoneză Hayabuza, scrie Le Figaro.