Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Bejing, prevăzute în perioads 4-20 februarie, autorităţile se tem de faptul că politica lor ”zero covid” ar putea ceda din cauza unei serii de focare limitate, relatează Reuters.
China, ţara în care a fost depistată epidemia la sfârşitul lui 2019, a eradicat în mare măsură contagiunea, însă se confruntă de câteva săptămâni cu intensificări sporadice.
Bilanţul zilnic al cazurilor de Covid-19 în China depăşeşte însă rar pragul de 200. În weekend, Beijingul a senalat un prim caz de contaminare cu foarte contagiioasa variantă omicron, la o persoană care a primit o scrisoare din Canada, pe care s-au descoperit urme ale virusului.
Ca atare, serviciile poştale au primit ordinul de a dezinfecta ”pe cât posibil” scrisorile şi coletele care provin din străinătate. Angajaţii care intră în contact cu aceste obiecte sunt îndemnaţi să se vaccineze u o doză ”booster” anticovid.
Cetăţenii sunt îndemnaţi, la rândul lor, să-şi reducă comenzile ”din ţări şi regiuni care prezintă un risc ridicat covid-19”, a anunţat poşta într-un aviz. Curierul intern urmează de-acum să fie triat separat, în vederea evitării oricărui risc de contaminare provenind de la trimiteri sin străinătate.
În contextul în care originea noului coronavirus nu a fost stabilită încă, China înclină către teoria potrivit căreia boala ar fi fost introdusă în ţară din străinătate - prin intermediul unor almente congelate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază că se îndoieşte de această eventualitate şi subliniază că riscul transmiterii noului coronavirus prin intermediul unor suprafeţe este slab şi scade în timp.