La întrebarea dacă sunt „pentru sau contra organizării unui referendum“ în Grecia, 54% dintre persoanele chestionate au răspuns „contra“, 38% au răspuns „pentru“, iar 8% nu au răspuns, potrivit anchetei institutului Alco, efectuată pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane, între 27 şi 30 iunie, şi publicată de cotidianul „Parapolitika“, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.
Potrivit acestui sondaj, 48,3% dintre subiecţi sunt „în favoarea menţinerii“ ţării în UE, 39,4% „pentru ieşirea ei“, iar 12,3% nu au răspuns.
Tradiţional proeuropeni, numeroşi greci şi-au pierdut în ultimii ani încrederea în UE după şapte ani de măsuri de austeritate extrem de dure impuse de creditorii internaţionali ai ţării, UE şi FMI.
Sondajul Alco a fost efectuat la un an după organizarea la 5 iulie 2015 de către stânga radicală Syriza, la putere, a unui referendum privind măsurile de austeritate impuse la acea dată de creditorii ţării.
Cu prilejul consultării populare, 62% dintre greci au răspuns „nu“ măsurilor, cum recomandase premierul Alexis Tsipras care a subliniat însă că votul negativ „nu înseamnă o rupere de Europa, ci revenirea la Europa valorilor şi a democraţiei“. O săptămână mai târziu, Alexis Tsipras a fost nevoit să accepte prelungirea măsurilor de austeritate, ţara aflându-se în pragul falimentului.