Activitatea economică s-a prăbuşit în al doilea trimestru al anului, când milioane de americani au fost îndemnaţi să stea acasă, însă şi-a revenit rapid în trimestrul al treilea, conform RRA. Redresarea a încetinit, pe fondul recrudescenţei pandemiei, în ultimele trei luni ale anului.
Economia Statelor Unite, afectată serios de pandemie în 2020. Cu cât s-a contractat

Date oficiale din Statele Unite relevă că economia s-a contractat cu 3,5% în 2020, în condiţiile în care pandemia a închis sectoare extinse ale afacerilor şi vieţii publice. 2020 este anul cel mai nefast pentru economia americană din 1946 până în prezent.