Acest caz, cunoscut şi ca 'Mutuelles de Bretagne', după numele companiei, l-a determinat pe Ferrand să părăsească guvernul în iunie 2017.
Publicaţia de satiră Le Canard enchaîné a dezvăluit că în 2011 Mutuelles de Bretagne, pe care Ferrand o conducea atunci, a decis să închirieze spaţii comerciale aparţinând partenerei acestuia. Ferrand a contestat orice ilegalitate.
La capătul unui interogatoriu de aproape 15 ore la un tribunal din Lille, "cei trei judecători de instrucţie responsabili de dosar au decis să îl pună sub inculpare pe Richard Ferrand pentru obţinere ilegală de beneficii", conform Parchetului din Lille.
Ferrand, al patrulea om în statul francez, a anunţat imediat că este "hotărât să (îşi) continue misiunea" la conducerea Adunării Naţionale, camera inferioară a Parlamentului, pe care o prezidează din septembrie 2018 după ce a condus grupul deputaţilor La République en Marche (LREM), partidul lui Emmanuel Macron.
Într-un comunicat transmis joi, Ferrand a spus că se va folosi de procedură pentru a se apăra şi s-a declarat încrezător că acest caz va fi închis.
Conform legislaţiei din Franţa, a fi pus sub investigaţie oficială înseamnă că există "dovezi serioase şi substanţiale" care indică o implicare probabilă a unui suspect într-o faptă penală.
Inculparea lui Ferrand ar urma cel mai probabil să îl pună într-o situaţie dificilă pe Macron şi ar putea atrage din nou atenţia asupra promisiunii preşedintelui de a curăţa politica franceză.
Această lovitură dură pentru majoritatea prezidenţială survine în contextul în care, coincidenţă de calendar, alte două persoane cu greutate, liderul de centru François Bayrou şi fosta eurodeputată Marielle de Sarnez, au fost audiate în aceeaşi zi de poliţia judiciară în cadrul unui caz de angajări presupus fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi ai partidului MoDem (centru).